Ziua liturgică

Ziua de 30 ianuarie 2026 în calendarul liturgic.
Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.

Pentru ritul latin

Sf. Martina, m.
2Sam 11,1-4a.5-10a. 13-17; Ps 50; Mc 4,26-34;
David a trimis să se cerceteze cine era femeia, şi i s-a răspuns: "Este Batşeba, soţia lui Urie heteul."
Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!
Omul aruncă sămânţa în pământ. Sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.

LECTURA I
David a trimis să se cerceteze cine era femeia, şi i s-a răspuns: "Este Batşeba, soţia lui Urie heteul".
Citire din cartea a doua a lui Samuel 11,1-4a.5-10a.13-17
În zilele acelea, la începutul anului, când ieşeau regii la luptă, David i-a trimis pe Ioab şi pe slujitorii săi care erau cu el, i-au prădat pe fiii lui Amon şi au asediat cetatea Raba. David însă locuia la Ierusalim. 2 Într-o seară, David s-a ridicat de pe pat. Când se plimba pe terasa palatului regal, a văzut de pe terasa casei o femeie care făcea baie. Femeia era foarte frumoasă la chip. 3 David a trimis să întrebe despre femeie: "Nu este aceasta Batşeba, fiica lui Eliam, soţia lui Urie, heteul?" 4a David a trimis mesageri ca să o ia. 5 Femeia a zămislit şi a trimis să i se aducă la cunoştinţă lui David, zicând: "Sunt însărcinată". 6 Atunci David a trimis la Ioab să i se spună: "Trimite-l la mine pe Urie, heteul!" Şi Ioab l-a trimis pe Urie la David. 7 Urie a venit la el şi David l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre starea războiului. 8 David i-a zis lui Urie: "Coboară acasă la tine şi spală-ţi picioarele!" Urie a ieşit din casa regelui şi a fost urmat de un dar din partea regelui. 9 Dar Urie s-a culcat la poarta palatului regal cu toţi slujitorii stăpânului său şi nu a coborât acasă la el. 10a I-au adus la cunoştinţă lui David: "Urie nu a coborât la el acasă". 13 David l-a chemat să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat. Seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu a coborât acasă la el. 14 Dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi i-a trimis-o prin Urie. 15 A scris în scrisoare: "Puneţi-l pe Urie în faţă, unde lupta este mai grea, trageţi-vă înapoi de la el ca să fie lovit şi să moară!" 16 Când Ioab a atacat cetatea, l-a pus pe Urie în locul unde ştia că sunt oameni viteji. 17 Oamenii din cetate au ieşit şi au luptat împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, dintre slujitorii lui David, şi a murit şi Urie, heteul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.5-6a.6bc-7.10-11 (R.: cf. 3a)
R.: Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!

3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.

5 Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
6a Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit
şi ce-i rău înaintea ta am făcut. R.

6bc De aceea, tu eşti drept în sentinţele tale
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
7 Căci, iată, în nelegiuire m-am născut
şi în păcat m-a zămislit mama mea! R.

10 Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta!
11 Întoarce-ţi faţa de la păcatele mele.
şi şterge toate nelegiuirile mele! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Omul aruncă sămânţa în pământ. Sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,26-34
În acel timp, Isus le spunea mulţimilor: "Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ 27 şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului". 30 Apoi le-a spus: "Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui". 33 Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul, după cum puteau să asculte. 34 Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin

SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR. Sf. m. papă Ipolit († 235). EvU In 10,9-16. Dezlegare la pește.
Ap Evr 13,7-16; Ev Mt 5,14-19.

Evr 13,7-16: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.  Isus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.  Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.  Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului.  Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără.  Pentru aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.  Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui.  Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie.  Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui.  Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu. 

Mt 5,14-19: Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.  Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.  Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.  Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.  Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.  Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.