Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
Sf. Agata, fc. m. **1Rg 2,1-4.10-12; Ps 1Cr 29,10-12; Mc 6,7-13
Eu merg pe calea întregului pământ. Întăreşte-te şi fii bărbat!
Doamne, Dumnezeul nostru, tu eşti stăpân peste toate.
Prima trimitere a ucenicilor.

LECTURA I
Eu merg pe calea întregului pământ. Întăreşte-te şi fii bărbat!
Citire din cartea întâi a Regilor 2,1-4.10-12
S-au apropiat zilele lui David să moară şi i-a dat porunci lui Solomon, fiul său, zicând: "Eu merg pe calea întregului pământ. Întăreşte-te şi fii bărbat! 3 Păzeşte ceea ce este de păzit pentru Domnul Dumnezeul tău, umblând pe căile lui şi păzind hotărârile, poruncile, judecăţile şi învăţăturile lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să reuşeşti în tot ceea ce vei face şi oriunde vei merge! 4 Domnul să împlinească cuvintele pe care mi le-a spus: «Dacă fiii tăi vor ţine căile lor umblând înaintea mea în adevăr, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu va lipsi om de pe tronul lui Israel. 10 David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David. 11 Zilele cât David a fost rege peste Israel au fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani. 12 Solomon a stat pe scaunul de domnie al lui David, tatăl său, şi stăpânirea lui s-a întărit foarte mult.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
1Cr 29,10.11ab.11c-12a.12bcd (R.: 12b)
R.: Doamne, Dumnezeul nostru, tu eşti stăpân peste toate.
10 Binecuvântat să fii tu,
Doamne Dumnezeul lui Israel, părintele nostru,
din veac şi până-n veac! R.
11ab Căci ale tale sunt, Doamne, mărirea,
puterea, gloria, splendoarea şi lauda.
Pentru că tot ce este în cer şi pe pământ ţie îţi aparţine. R.
11c A ta, Doamne, este împărăţia,
şi tu eşti înălţat peste toate.
12a De la tine vin bogăţia şi gloria. R.
12bcd Tu stăpâneşti peste toate,
în mâna ta sunt tăria şi puterea
şi tu poţi să măreşti şi să dai tărie tuturor. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) "S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie", spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Prima trimitere a ucenicilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălţaţi cu sandale şi: "să nu purtaţi două tunici!" 10 Apoi le-a spus: "Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!" 12 Ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. m. Agata († 251).Ap 1In 1,8-10; 2,1-6; Ev Mc 13,31-37; 14,1-2.

1In 1,8-10;2,1-6: Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Isus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble.
Mc 13,31-37;14,1-2: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

