Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
Sf. Rupert, ep.Ier 20,10-13; Ps 17; In 10,31-42
Domnul este cu mine ca un luptător puternic.
În strâmtorarea mea l-am chemat pe Domnul şi el mi-a auzit glasul.
Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor.

LECTURA I
Domnul este cu mine ca un luptător puternic.
Citire din cartea profetului Ieremia 20,10-13
Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: "Învinuiţi-l şi-l vom învinui!" Toţi prietenii mei pândesc dacă mă clatin, poate va fi sedus şi vom putea să-l biruim şi ne vom lua răzbunarea faţă de el. 11 Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie; se vor ruşina foarte mult pentru că nu vor avea succes, iar înjosirea lor nu va fi uitată niciodată. 12 Doamne Sabaot, tu care îl încerci pe cel drept, care observi rărunchii şi inima, fă-mă să văd răzbunarea ta împotriva lor, pentru că ţie ţi-am destăinuit cauza mea! 13 Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul! Căci el eliberează sufletul celui nevoiaş din mâna răufăcătorilor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 17(18),2-3a.3bc-4.5-6.7 (R.: cf. 7)
R.: În strâmtorarea mea l-am chemat pe Domnul şi el mi-a auzit glasul.
2 Te iubesc, Doamne, tăria mea,
3a Doamne, stânca mea,
fortăreaţa mea şi eliberatorul meu. R.
3bc Dumnezeul meu, stânca mea,
în care mi-am căutat refugiu,
scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea.
4 Îl invoc pe Domnul, cel vrednic de laudă,
şi sunt eliberat de duşmanii mei. R.
5 M-au împresurat legăturile morţii
şi m-au îngrozit râurile pieirii;
6 m-au înconjurat legăturile locuinţei morţilor
şi m-au întâmpinat laţurile morţii. R.
7 Dar, în strâmtorarea mea, l-am chemat pe Domnul
şi am strigat către Dumnezeul meu;
din lăcaşul lui, el mi-a auzit glasul
şi strigătul meu a ajuns până la urechea lui. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. In 6,63c.68c
Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă; tu ai cuvintele vieţii veşnice.
EVANGHELIA
Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,31-42
În acel timp, iudeii au luat iarăşi pietre, ca să-l bată cu ele. 32 Isus le-a zis: "V-am arătat multe lucruri bune de la Tatăl; pentru care faptă dintre ele vreţi să mă bateţi cu pietre?" 33 Iudeii i-au răspuns: "Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu". 34 Isus le-a zis: "Oare nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: sunteţi dumnezei?» 35 Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată - 36 aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi spuneţi: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeţi în mine; 38 dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în mine, credeţi în fapte, ca să ştiţi şi să recunoaşteţi că Tatăl este în mine şi eu în Tatăl!" 39 Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor. 40 El a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase mai înainte Ioan, şi a rămas acolo. 41 Mulţi veneau la el şi spuneau: "Ioan n-a făcut niciun semn, însă tot ce a spus Ioan despre acesta era adevărat". 42 Şi mulţi au crezut în el acolo.
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. cuv. m. Matrona din Tesalonic (sec. IV). Liturghia Înaintesfinţitelor. Denia Acatistului Buneivestiri.Ap Apoc 18,21-24; Ev a 12-a a Patimilor: Mt 27,62-66.

Apoc 18,21-24: Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla. Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată! Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta. Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.
Mt 27,62-66: Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

