Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
JOIA SFÂNTĂ (Cina Domnului); Sf. Francisc de Paola, pustnicEx 12,1-8.11-14; Ps 115; 1Cor 11,23-26; In 13,1-15
Învăţături despre Cina pascală.
Din potirul binecuvântat ne împărtăşim cu sângele lui Cristos.
Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului.
I-a iubit până la sfârşit.

LECTURA I
Învăţături despre Cina pascală.
Citire din cartea Exodului 12,1-8.11-14
În zilele acelea, Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2 "Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor; ea să fie pentru voi întâia între lunile anului! 3 Vorbiţi întregii adunări a lui Israel: În ziua a zecea a lunii acesteia, fiecare să ia un animal din turmă pentru fiecare casă părintească, un animal din turmă pentru fiecare casă! 4 Iar dacă o familie este prea mică pentru un miel, să-l ia împreună cu vecinul cel mai de aproape de casă, după numărul sufletelor; fiecare să socotiţi câţi sunt de trebuinţă ca să mănânce un miel! 5 Animalul din turmă să vă fie fără cusur, de parte bărbătească, de un an; să-l luaţi fie dintre miei, fie dintre capre! 6 Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi toată adunarea comunităţii lui Israel să-l înjunghie spre seară! 7 Să ia din sânge şi să pună pe amândoi uşorii uşii şi pe pragul de sus al caselor în care îl vor mânca! 8 Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc, cu azime şi cu ierburi amare! 11 Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului! 12 Eu voi trece prin ţara Egiptului în noaptea aceea şi voi lovi pe tot întâiul născut din ţara Egiptului, de la om până la animale; voi face judecată împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului; eu sunt Domnul! 13 Sângele vă va fi semn pe casele în care veţi fi voi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi. Nu va fi între voi nicio rană nimicitoare atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14 Această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre: ca hotărâre veşnică să o celebraţi!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),12-13.15-16bc.17-18 (R.: cf. 1Cor 10,16)
R.: Din potirul binecuvântat ne împărtăşim cu sângele lui Cristos.
12 Ce-i voi da în schimb Domnului
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii
şi voi invoca numele Domnului. R.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului
moartea credincioşilor săi.
16bc Eu sunt slujitorul tău şi fiul slujitoarei tale!
Tu ai desfăcut legăturile mele. R.
17 Îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului.
18 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său. R.
LECTURA A II-A
Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 11,23-26
Fraţilor, eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: "Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!" 25 De asemenea, după cină, a luat potirul, spunând: "Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!" 26 Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 13,34
"Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul, să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit!"
EVANGHELIA
I-a iubit până la sfârşit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,1-15
Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. 2 În timpul cinei - când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon -, 3 ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, 4 s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. 5 Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: "Doamne, tu să-mi speli picioarele?" 7 Isus a răspuns şi i-a zis: "Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după aceasta". 8 Petru i-a spus: "Nu-mi vei spăla picioarele în veci!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine". 9 Simon Petru i-a spus: "Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul". 10 Isus i-a zis: "Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi". 11 Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: "Nu toţi sunteţi curaţi". 12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: "Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. 14 Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu".
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. cuv. Tit, făcătorul de minuni.Ap Apoc 20,1-15; Ev Sâmbătă a 6-a a Paștilor: In 14,10-21.

Apoc 20,1-15: Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani, Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani. Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani. Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui, Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor. Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.
In 14,10-21: Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Spiritul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.

