Anglia îşi pierde credinţa, arată un sondaj
28.11.2000, Londra (ZENIT) - Un nou sondaj indică faptul că 44% dintre adulţii din Anglia se declară ca neavând nici o religie, a anunţat astăzi BBC. Cifra creşte la 66% în rândul tinerilor între 18 şi 24 de ani. Declinul credinţei religioase pare a fi mai acut în Biserica Anglicană, care acum declară că are ca şi credincioşi doar un sfert din populaţia totală de 59,5 milioane de oameni. Procentul persoanelor care se declară anglicane a scăzut cu 40% din 1983, informează BBC preluând un sondaj efectuat de Centrul Naţional pentru Cercetări Sociale (NCSR). În 1983, conform sondajului „Atitudinea Socială Britanică”, numărul celor fără religie era de 31%.
Raportul din acest an arată că doar 48% dintre englezi se declară ca aparţinând vreunei religii, comparativ cu 86% dintre americani şi 92% dintre italieni. Numărul de persoane care asistă la slujbele de duminică anglicane a scăzut la sub 1 milion, pentru prima oară în ultimii ani. La începutul acestui an, Peter Brierley, expert în participarea la viaţa bisericească în Marea Britanie, a afirmat că viaţa creştină va fi moartă în 40 de ani, când doar sub 0,5% din populaţie va mai participa la slujbele Bisericii. În cartea sa, „Paşi spre viitor”, publicată de Scripture Union, el a mai declarat că declinul relativ la participarea la slujbele bisericeşti va fi însoţit şi de un declin relativ la învăţăturile de bază ale creştinismului.
Un purtător de cuvânt al Bisericii Anglicane a spus că declinul acelora care spun că au fost anglicani este rezultatul schimbărilor din societate în general, a mai informat BBC. „Şi tot mai mulţi trec la alte religii, precum cea islamică”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Nu este deci vorba de o reducere a numărului de oameni credincioşi, ci de o schimbare a modului de practicare a credinţei de-a lungul anilor”.
