Liturghia de Crăciun de la miezul nopţii
25.12.2000, Vatican (VIS) - În această noapte, Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat Sfânta Liturghie de la miezul nopţii pentru Solemnitatea Naşterii Domnului. Pentru prima dată, acest eveniment s-a desfăşurat în Piaţa San Pietro, pentru a primi numărul mare de credincioşi care au urmărit desfăşurarea lui, în ciuda ploii persistente.
În predica sa, Papa a reamintit că acesta este Crăciunul Marelui Jubileu, „o amintire vie a celor 2000 de la naşterea minunată a lui Cristos, care a marcat un nou început al istoriei”. „Cu adâncă emoţie”, a continuat el, „mă gândesc la zilele pelerinajului meu jubiliar în Ţara Sfântă. Gândurile mele se întorc la iesle, unde am avut ocazia să mă opresc în rugăciune. În spirit, îmbrăţişez acel pământ binecuvântat care a văzut înflorirea bucuriei nepieritoare pentru lume”.
El a adăugat: „Mă gândesc cu îngrijorare la Locurile Sfinte, şi în special la oraşul Betleem, unde din păcate, datorită situaţiei politice tulburate, ceremoniile evocative ale Crăciunului nu pot fi celebrate cu solemnitatea lor obişnuită. (…) Suntem aproape de voi, dragi fraţi şi surori, în rugăciune intensă. Împărtăşim neliniştea voastră pentru destinul întregii regiuni a Orientului Mijlociu. Fie ca Domnul să audă implorările noastre!”
Sfântul Părinte a subliniat faptul că „nu un palat a văzut naşterea Răscumpărătorului, menit să instaureze Împărăţia eternă şi universală. El s-a născut într-o iesle, a venit între noi, a aprins în lume focul iubirii lui Dumnezeu. Acest foc nu va fi stins niciodată. Fie ca acest foc să ardă în inimile noastre ca o flacără de caritate în acţiune, arătându-se în deschiderea şi sprijinul faţă de fraţii noştri extrem de încercaţi de nevoi şi suferinţe!”
