Reuniune a Consiliului Naţional Bisericesc al Patriarhiei Române
13.02.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La reşedinţa patriarhală din Bucureşti au avut loc, în zilele de 12 şi 13 februarie curent, lucrările Consiliului Naţional Bisericesc (CNB), organul suprem administrativ şi totodată organul executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti ale Patriarhiei Române. În timpul reuniunii, a fost analizată activitatea Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000 sub aspect pastoral-misionar, social-caritativ, organizatoric, administrativ, viaţă monahală, învăţământ teologic şi religios în şcolile de stat, patrimoniu cultural bisericesc, activitate editorial-tipografică, construire de noi locaşuri de cult, relaţii cu alte culte, legăturile cu românii din jurul graniţelor ţării şi din diaspora, relaţii externe bisericeşti şi ecumenice etc. Membrii CNB au discutat de asemenea despre slujirea şi lucrarea Bisericii Ortodoxe Române la începutul celui de al treilea mileniu creştin, subliniind necesitatea implicării ei mai active în probleme societăţii româneşti.
La începutul săptămânii viitoare, 19-21 februarie, se vor întruni Adunarea Naţională Bisericească şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care între altele vor alege, respectiv vor valida noi ierarhi.
Consiliul Naţional Bisericesc este alcătuit din trei clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională Bisericească pe o perioadă de patru ani, şi 11 consilieri administrativi patriarhali, ca membri permanenţi. La lucrările de anul acesta au participat şi opt invitaţi – preoţi cu funcţia de director sau de inspector în administraţia Patriarhiei. Membrii aleşi ai CNB în actuala legislatură sunt Pr. prof. Constantin Galeriu (Bucureşti), Arhidiacon prof. Ioan Floca (Sibiu) şi Pr. prof. Dumitru Păunescu (Craiova), acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici (Bucureşti), prof. Dumitru Rădăuceanu (Iaşi), prof. univ. Gh. Bârlea (Târgovişte), prof. Tudor Nedelcea (Craiova), av. Ioan Morariu (Sibiu), ing. Spiridon Didi (Alexandria).
Adunarea Naţională Bisericească este organul reprezentativ central al BOR, în alcătuirea ei intrând câte un cleric şi doi mireni din partea fiecărei eparhii. BOR are în componenţă 30 de eparhii, dintre care şase în afara graniţelor ţării.
Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a BOR. Se compune din Patriarh ca preşedinte, şi cei şase Mitropoliţi, şapte Arhiepiscopi, 13 Episcopi, doi Episcopi vicari patriarhali, nouă Episcopi vicari eparhiali şi doi Arhierei vicari.
