Premierul Rusiei în audienţă la Sfântul Părinte
26.02.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea l-a primit astăzi în audienţă pe Mikhail Kasyanov, preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse, care a sosit împreună cu o echipă la Vatican. După o jumătate de oră de audienţă cu Sfântul Părinte, premierul rus s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Angelo Sodano, şi cu purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls.
“În timpul discuţiilor desfăşurate într-o atmosferă foarte cordială s-a făcut un schimb de opinii privind situaţia din Rusia şi Europa, precum şi despre relaţiile bilaterale dintre Federaţia Rusă şi Vatican”, a informat ulterior Navarro-Valls. În declaraţia sa, el nu a făcut nici o aluzie despre o posibilă vizită a Papei la Moscova.
Episcopii catolici ruşi s-au întâlnit personal cu Papa la începutul acestei luni, şi l-au pus la curent cu situaţia Bisericii din această ţară şi cu noua lege privind libertatea religioasă care, într-un anumit fel, restricţionează activitatea preoţilor şi misionarilor catolici.
În această dimineaţă, Sfântul Părinte l-a primit de asemenea şi pe ministrul de externe poloneze Wladislaw Bartoszewski.
