Colaborarea Universităţii Babeş-Bolyai cu Universităţile din Ungaria
28.02.2001, Cluj-Napoca (BRU) - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a semnat acorduri de cooperare cu opt universităţi din Ungaria. Acordurile prevăd sporirea rolului universităţilor în procesul de integrare europeană a celor două ţări, precum şi măsuri de amplificare a schimburilor de cadre didactice şi extindere a mobilităţilor studenţeşti în programele SOCRATES şi CEEPUS.
Semnarea acestor protocoale de colaborare a avut loc cu prilejul reuniunii conducătorilor universităţilor din Ungaria şi conducerea Universităţii Babeş-Bolyai desfăşurate în Cluj-Napoca în intervalul 22-24 februarie 2001.
În cadrul acestei întâlniri au fost vizitate toate facultăţile clujene din cadrul UBB. Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca a primit vizita Preasfinţiei Sale Erdo Peter, rectorul Universităţii Pazmany Péter din Budapesta, profesor de Drept Canonic şi a domnului Fodor Gyorgy, vicerector al aceleaşi universităţi. Aceştia s-au deplasat la sediul Facultăţii însoţiţi de către Pr. prof. Nodan Moszes, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Cluj-Napoca. Domnul dr. Nicolae Gudea, prof. al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca, ne-a arătat că, cu acest prilej, a fost prezentată curicula facultăţii şi s-au purtat discuţii pentru identificarea posibilităţilor de colaborare şi a schimbului de publicaţii ştiinţifice.
Deasemenea, distinşii oaspeţi au fost primiţi de Înalt Preasfinţia Sa George Guţiu, vineri 23 februarie 2001, cu care s-au întreţinut cordial circa 15 minute. Menţionăm că aceste contacte oficiale fac parte dintr-un amplu proiect de amplificare şi cooperare internaţională, proiect iniţiat de Universitatea Babeş-Bolyai.
În vederea acestei amplificări sunt în proiect, pe parcursul acestui an, reuniuni cu conducerile diferitelor universităţi din Germania, Israel, Moldova, Franţa, Spania şi Italia.