Introducerea recăsătoririi la anglicani întâmpină dificultăţi
24.03.2001, Londra (ZENIT) - Iniţiativa anglicanilor de a permite recăsătorirea divorţaţilor în biserică a fost până acum respinsă de aproximativ o treime din Dieceze, iar unii Episcopi admit că reforma ar putea eşua în final, informează “The Telegraph”.
Au circulat zvonuri că Biserica Anglicană ar putea admite recăsătorirea încă de la începutul anului viitor, se mai spune în publicaţia britanică. Aceasta i-a bucurat pe mulţi dintre preoţii care de mai multă vreme ignoră poziţia Bisericii Anglicane împotriva recăsătoririi divorţaţilor. Majoritatea Episcopilor vor să anuleze această interdicţie care durează de mai multe secole, şi majoritatea Diecezelor susţin în principiu reforma, în ciuda îngrijorărilor că această mişcare va submina învăţătura tradiţională care spune că instituţia căsătoriei este pe viaţă.
Consultarea tuturor Diecezelor asupra acestei probleme, consultare care se va încheia săptămâna viitoare, a produs o scindare în sânul Bisericii Anglicane. Dintre cele 29 de Dieceze care au fost consultate până acum, 11 au respins propunerea.
Rezultatul, deşi are un caracter doar consultativ, reduce serios şansele ca reforma să fie aprobată anul acesta de către Sinodul General, în cazul în care poziţia acestor Dieceze nu se va schimba. Aceasta pentru că reforma cere sprijinul majorităţii clare din cadrul Bisericii, în special din partea membrilor clerului, care într-o zi vor putea face parte din Sinod.
Criticii cred că propunerea nu este realizabilă, pentru că pune o responsabilitate prea mare pe umerii clericilor, care trebuie să hotărască cine poate şi cine nu poate fi recăsătorit. Rev. John Hawthorne, Vicarul de Tetbury, Gloucestershire, între ai cărui parohieni se numără şi Prinţul de Wales, a declarat că propunerile “atrag dezastrul pastoral şi deschid drumul spre conflicte”.
