Hram la biserica din Crăieşti
10.09.2001, Cluj-Napoca (Viaţa Creştină) - La iniţiativa Pr. Perde Vasile în data de 8 septembrie 2001, s-a organizat hramul Bisericii Greco-Catolice din localitatea Crăieşti. Evenimentul a avut loc cu ocazia sărbătorii „Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu”.
Programul a început la ora 8.00 când cei care au dorit au primit sacramentul împăcării.
La ora 10.00 s-a celebrat Sfânta Liturghie în cadrul căreia corul Bisericii din Crăieşti a adus un plus de armonie prin răspunsurile liturgice şi cântece la Sfânta Împărtăşanie.
În încheiere s-a desfăşurat o procesiune cu statueta Sfintei Fecioare care a fost însoţită de cântări şi devoţiuni mariane.
Ca invitat special a fost pr. Matei Boilă. Între invitaţi amintim pe pr. Onişor Iosif de la Filea şi Viişoara, pr. Felecan Vasile de la Iara şi Băişoara, pr. Pop Vasile din Pruniş, Sălişte şi Crăieşti însoţiţi de credincioşii din parohiile păstorite.