Papa, oaspetele Catolicosului: exemplu de fraternitate ecumenică

21.09.2001, Vatican (FIDES) - „Papa şi Catolicosul vor dormi sub acelaşi acoperiş, vor petrece mai multe zile unul în compania celuilalt, vor fi împreună atât în momente publice cât şi private, vor oferi discursuri împreună, vor împărţi împreună binecuvântări: toate acestea sunt ceva nou, un exemplu fără precedent de fraternitate ecumenică”. Mons. Claudio Gugerotti, sub-secretar al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, un expert în Armenia, în cultura şi limba acestei ţări, a subliniat pentru FIDES principalele evenimente ale vizitei Papei în Armenia din perioada 25-27 septembrie. Iată interviul.

– Care este semnificaţia acestei vizite a Papei, şi care sunt scopurile ei?
– Vizita ar fi trebuit să aibă loc în 1999. Strânsa prietenie dintre Karekin I şi Sfântul Părinte au stat la baza a ceea ce ar fi putut fi prima vizită papală într-o ţară creştină cu o majoritate ne-catolică. Datorită stării precare a lui Karekin, vizita a fost anulată. Karekin a murit la puţin timp după aceea, iar ultima scrisoare a Papei către prietenul său, dusă de grabă de către Cardinalul Cassidy şi de mine, a fost pusă în mâinile lui, în sicriu. Succesorul său, Karekin al II-lea, a reluat planurile legate de vizita Papei. El a venit la Roma în noiembrie 2000, urmărit de armenii din întreaga lume. Vizita de acum coincide cu a 1700-a aniversare de la botezul Armeniei.

Vizita este de o importanţă ecumenică excepţională. Papa va fi timp de trei zile alături de Catolicos. Nu îi va face o simplă vizită de curtoazie ci va sta la el acasă, va participa cu el la evenimentele publice şi private. Vor rosti împreună discursuri, vor binecuvânta împreună poporul. Vom împărţi împreună totul, mai puţin celebrarea Euharistică, semnul de comuniune care încă mai lipseşte. Papa va celebra Liturghia pe acelaşi altar folosit pentru Liturghii de Biserica Apostolică Armeană. Este ceva nou, un exemplu de fraternitate ecumenică ce sperăm să se extindă şi la alte Biserici.

– Ce roade se aşteaptă să aducă această vizită?
– Vocile la unison ale celor doi lideri de Biserici vor ajuta cu siguranţă la întărirea speranţei acestei ţări, aflate într-o situaţie economică extrem de dificilă şi secătuită de emigrare, şi va permite oamenilor să privească mai încrezători spre viitor. Papa şi Catolicosul îl vor indica pe Cristos ca sursa acestei speranţe. Efectele ateismului comunist nu pot fi şterse într-o singură zi, în special distrugerea sistemului moral. Să sperăm că armenii se vor ridica şi vor înţelege că pot şi trebuie să fie constructorii viitorului. Din punct de vedere ecumenic, vizita va arăta lumii că trăirea ca fraţii este posibilă, că se poate respira în comun acelaşi aer.

– Care este diferenţa între Biserica Catolică şi Biserica Apostolică?
– Din diferite motive, Biserica Apostolică Armeană a refuzat să accepte învăţăturile Conciliului de la Calcedon, care a decretat existenţa a două naturi în persoana lui Isus Cristos. Dar în declaraţia comună semnată de Papa Paul al VI-lea şi Vasken I (1967), ambele Biserici recunosc aceeaşi cristologie, deşi exprimată prin termeni diferiţi. Obstacolul care rămâne este primatul Papei, pe care Biserica Apostolică Armeană nu îl acceptă, cel puţin în forma actuală. Trecând de aceasta însă, cele două Biserici sunt foarte apropiate. Karekin I mi-a spus odată că el personal este de acord cu toate enciclicile Papei şi că este gata să le susţină.

– Cum s-a pregătit pentru vizită Biserica Apostolică Armeană?
– Există un climat de aşteptare şi rugăciune. Pregătirile pentru celebrarea solemnă a celei de-a 1700-a aniversare a botezului Armeniei au început de mult timp. Vizita Papei va fi punctul culminant al acestui eveniment naţional. Delegaţia Sfântului Scaun va sosi în Armenia cu câteva zile înainte de Papa, condusă de Cardinalul Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, pentru a participa la Consacrarea solemnă a Crismei, ţinută aproape tot la şapte ani. Printre invitaţi sunt şi Patriarhii ortodocşi şi Patriarhul catolic armean, din Liban. Va urma apoi inaugurarea noii Catedrale din Erevan, dedicată Sfântului Grigore Iluminătorul. A fost construită în capitală ca şi semn al faptului că ţara şi-a redescoperit rădăcinile creştine ale culturii şi identităţii ei, înăbuşite sub comunism.

– Care este situaţia actuală socială, economică şi politică a Armeniei?
– Există dificultăţi serioase, efecte ale căderii URSS: ţării îi lipsesc infrastructurile şi materiile prime. În ultimii zece ani economia ţării s-a prăbuşit, iar sărăcia s-a extins. Emigrările masive secătuiesc ţara. Astăzi, milioane de armeni trăiesc de fapt în afara ţării. La început ei au plecat în Orientul Mijlociu; după criza din 1915 armenii au plecat în special în Grecia, apoi în Franţa, SUA, Canada şi Australia. Ultimele valuri de migrare au avut ca ţintă Rusia, şi de aceea sunt mai reversibile. În ţară situaţia este tristă, lipseşte speranţa şi încrederea în instituţii. Există o atmosferă generală de instabilitate (în octombrie 1999 a fost un atac asupra parlamentului). La toate acestea se adaugă conflictul din Nagorno-Karabakh, care nu este încă rezolvat. Se mai resimt încă consecinţele dezastruoase ale cutremurelor din 1988. Mulţi oameni trăiesc încă în locuinţe provizorii.

– Care sunt provocările pentru Biserică?
– Relaţiile dintre comunitatea catolică şi cea apostolică sunt cordiale. Este dificil să se dea numărul exact de catolici, deoarece sub regimul comunist nu se ţineau înregistrări privind numărul de botezuri. Arhiepiscopul Der-Nersessian încearcă să facă o numărătoare cât mai exactă. În ceea ce priveşte prezenţa Bisericii în societate, se poate vorbi de „provocările obşinuite” pentru orice creştin. Astăzi sectele se extind, având un impact violent asupra oamenilor. Este nevoie de mărturie de fraternitate, de unitate pastorală fără prozelitism. O altă provocare este aprofundarea cunoaşterii credinţei: acesta impune o mai bună formare a tuturor. În trecut, reflecţia teologică şi culturală era rezervată doar câtorva intelectuali. Trebuie luate iniţiative sociale concrete. Instituţiile Bisericii trebuie să intervină acolo unde statul nu reuşeşte să facă faţă sărăciei şi izolării suferite de mulţi copii, orfani în general.

– Dar pentru tinerii armeni?
– Evanghelizarea tineretului este cea mai mare provocare: tinerii sunt foarte deschişi la mesajul lui Cristos. Ei riscă să cadă în stilul nostru apusean de viaţă, consumerist şi secularizat, mai periculos poate decât comunismul. Comunismul a încercat pe faţă să elimine religia: capitalismul este mult mai subtil, golind viaţa de dimensiunea ei spirituală.