Şeful diplomaţiei Vaticanului consideră contra-atacul SUA justificabil

12.10.2001, Paris (CWNews) - Într-un interviu apărut astăzi în publicaţia pariziană La Croix, şeful diplomaţiei Vaticanului afirmă că contra-atacul american împotriva teroriştilor şi a celor care îi susţin este justificabil din punct de vedere moral, cu condiţia să fie îndeplinite criteriile pentru un război drept.

Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul pentru Relaţiile cu Statele al Vaticanului, a declarat pentru La Croix că – contrar unor informaţii apărute în presă – în Vatican nu a existat nici o diviziune în poziţia faţă de planurile militare americane. Sfântul Scaun speră într-o soluţie paşnică pentru criza internaţională, dar recunoaşte dreptul şi datoria fiecărui guvern de a recurge la acţiuni militare pentru protejarea propriilor cetăţeni. Iată textul complet al interviului dat pentru La Croix:

– Condamnarea acţiunilor teroriste din 11 septembrie justifică o ofensivă militară cu acest scop?
– Consider că da, atâta timp cât folosirea forţei îşi are bine definite obiectivele. Desigur, o operaţiune ca cea care se desfăşoară acum trebuie să răspundă anumitor criterii morale: protejarea vieţii celor nevinovaţi şi netransformarea civililor în obiectul atacurilor. Folosirea forţei trebuie să fie proporţională cu răul care se doreşte a fi combătut, şi nu doar un simplu răspuns la acţiunile adversarilor. Folosirea armelor de distrugere în masă trebuie întotdeauna exclusă, datorită puterii lor de a devasta întreaga zonă.

– În ce sens sunteţi dezamăgiţi de contra-atacul aerian american?
– Ori de câte ori oamenii ajung să recurgă la arme pentru a-şi apăra drepturile, logica violenţei ajunge să primeze, ceea ce reprezintă un pericol pentru omenire. Trebuie să admitem însă că această operaţiune este un răspuns la actele teroriste de agresiune comise la 11 septembrie împotriva unor civili nevinovaţi – acte care au violat toate legile internaţionale şi normele umanitare. Astăzi recunoaştem toţi că guvernul american, asemenea oricărui alt guvern, are dreptul la auto-apărare, având datoria de a garanta securitatea propriilor cetăţeni.

– Aţi vorbit de norme umanitare. În această direcţie, ce părere aveţi despre aspectul umanitar al ofensivei americane, adică despre aruncarea de colete cu alimente pentru populaţie?
– Înţelegem din acest gest că America vrea să arate că nu consideră că poporul afgan este vinovat; furnizarea de ajutoare este o expresie a intenţiilor ei. În acelaşi timp însă, fără îndoială, astfel de operaţiuni umanitare comportă şi riscuri, în ciuda celor mai bune intenţii.

– În reacţia sa la acest conflict, Sfântul Scaun a părut oarecum confuz. Pe de o parte a fost declaraţia directorului Biroului de Presă, care justifica auto-apărarea şi vorbea despre intervenţia armată conform Catehismului Bisericii Catolice. Pe de altă parte, Papa a condamnat actele de terorism şi a chemat la pace. Există aici o contradicţie? Care este poziţia Sfântului Scaun?
– Poziţia Secretariatului de Stat a fost că orice răspuns la actele barbare de la 11 septembrie nu trebuie să fie în spiritul răzbunării, ci al dreptăţii, cu scopul reparării gravei nedreptăţi făcute. Răspunsul nu trebuie să fie o ocazie de afişare a urii, iar mijloacele alese pentru repararea nedreptăţii trebuie să fie paşnice. Doar atunci când au fost epuizate toate mijloacele politice, diplomatice şi financiare se poate vorbi despre recurgerea la forţă. Noi le-am amintit în mod constant tuturor celor cu care am vorbit că lupta pentru dreptate trebuie însoţită de educarea oamenilor în spiritul iertării şi al iubirii. Dreptatea şi iubirea pentru semeni merg împreună.

– Înainte de Războiul din Golf, Papa s-a opus întotdeauna cu forţă reacţiilor militare. În acest caz opoziţia sa nu a mai părut a fi aşa de puternică. Care este diferenţa?
– Papa spunea atunci: „războiul este o aventură din care nu există punct de întoarcere”. În 1991 s-a ales prima dată soluţia militară, şi abia apoi au urmat negocierile. În acest caz însă, liderii au acordat un timp evaluării situaţiei, astfel încât contra-atacul nu este o reacţie emoţională.

– Credeţi că oferta americană de recunoaştere a unui stat palestinian ar putea fi un factor important în ameliorarea crizei?
– Este cu siguranţă adevărat că una dintre cauzele crizei este impasul întâmpinat în procesul de pace din Orientul Mijlociu – alături de frustrările poporului palestinian, care aşteaptă rezultate concrete de la un proces de pace care până acum nu i-a provocat decât neplăceri. Este nevoie să ne întoarcem la masa negocierilor şi să înnoim dinamica păcii care poate conduce la crearea unui stat palestinian viabil.

– Ce alţi paşi concreţi credeţi că ar putea pune capăt acestei crize?
– Nu vreau să intru în „ficţiune politică”. Cred însă că avem suficiente mijloace juridice pentru rezolvarea problemelor politice şi pentru găsirea unei soluţii drepte şi paşnice la conflictele din jurul Ţării Sfinte şi la celelalte conflicte din întreaga lume. Nu trebuie să inventăm nimic nou, trebuie doar să ne folosim de instrumentele şi principiile care au fost stabilite în ultimii ani, şi care sunt bine cunoscute de toţi actorii scenei internaţionale.

– Vorbind în termeni şi mai generali, unii oameni vorbesc despre această criză ca o dovadă a „culturii războiului”, dintre islam şi occident. Acceptaţi acest punct de vedere?
– În primul rând voi spune că terorismul islamic este o pervertire a islamului. Sfântul Părinte, în timpul recentei sale vizite în Kazahstan, a arătat în mod clar stima cu care Biserica Catolică priveşte islamismul adevărat – „islamismul autentic, islamismul care se roagă şi care duce la solidaritate cu cei aflaţi în nevoi”. El nu a ezitat să spună că „ura, fanatismul şi terorismul profanează numele lui Dumnezeu şi desfigurează chipul omului”.

Cu siguranţă există unii oameni care folosesc religia pentru propriile interese politice. În mod categoric acest lucru nu poate fi niciodată justificat de către un creştin. În locul „culturii războiului”, creştinii oferă „dialogul dintre culturi”, cu încrederea că lucrarea lui Dumnezeu este de a forma din întreaga omenire o singură familie.

– „Arma” recomandată de Biserică este rugăciunea. Aceasta poate însă părea neputincioasă în acest moment. Cum putem spera la pace, când în jur vedem doar violenţă?
– Evanghelia ne invită să ne examinăm conştiinţele. Terorismul, sărăcia în care trăieşte o mare parte a omenirii, conflictele nerezolvate, arsenalele de arme extrem de sofisticate şi periculoase – toate acestea ilustrează starea de dezastru şi de păcat în care ne găsim.

Prin lumina Evangheliei noi ştim că pacea nu înseamnă doar lipsa războiului. Este de asemenea mai mult decât un principiu. Este un spirit; implică înnoirea inimilor; cere adoptarea unor principii spirituale. Astfel, Biserica vede nevoia unui proces de educare, precum şi a rugăciunilor de implorare. Nu există pace fără adevăr, fără fraternitate, fără libertate, fără solidaritate, fără descoperirea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a modului în care omul poate trăi în armonie cu el însuşi, cu ceilalţi şi cu lumea pe care i-a încredinţat-o Creatorul său.