Eveniment liturgic şi cultural la Alba Iulia

04.11.2001, Alba Iulia (Viaţa Cultelor) - La centrul misionar „Reîntregirea” din Alba Iulia a avut loc, la 20 octombrie ultim, lansarea ediţiei a doua a Psaltirii publicată în 1651 în acest oraş transilvănean, la vremea acea numit Bălgrad, de Mitropolitul ortodox român Simion Ştefan (? – 1656). Intitulată „Psaltiră ce să zice Căntarea a fericitului proroc şi împărat David”, aceasta este, după Noul Testament de la Bălgrad (1648), a doua operă în limba română apărută prin grija cărturarului devenit „Arhiepiscop şi Mitropolit al Bălgradului şi al Vadului şi al Maramureşului şi a toată ţara Ardealului” în 1643. Noul Testament de la Bălgrad, reeditat şi el în 1988 prin grija Episcopului de atunci al Albei Iulia, +Emilian Birdaş, este un remarcabil monument de limbă română. Cu această primă traducere integrală în limba română a Noului Testament, Mitropolitul Simion Ştefan a pus în circulaţie două idei fundamentale: unitatea poporului român şi necesitatea unei limbi unitare pentru toţi fiii acestuia, indiferent unde ar locui. Noul Testament s-a păstrat în numeroase exemplare, în diferite zone din ţară, ceea ce dovedeşte larga sa circulaţie.

Nu se ştie precis cât a contribuit Mitropolitul Simion Ştefan la traducerea şi redactarea Psaltirii. El semnează doar prefaţa, Predoslovie către măria sa Craiul Adrealului (Gheorghe Rakoczy), în care face cunoscut modul în care a fost efectuată traducerea: au fost căutaţi, între preoţii din Ardeal, oameni învăţaţi, ştiutori de greacă, slavonă şi latină, capabili să facă şi confruntarea de izvoare.

La 350 de ani distanţă de prima ei ediţie românească, Psaltirea lui Simion Ştefan apare însoţită de câteva studii critice: „Psaltirea de la Alba Iulia, monument în spiritualitatea transilvană”, de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, „Dialog cu Europa clasică”, de prof. dr. Iacob Mârza, rectorul Universităţii locale, „1 Decembrie 1918”, „Consideraţii teologice asupra Psaltirii”, de Pr. conf. Remus Onişor, „Locul Psaltirii de la Alba Iulia, 1651, între traducerile româneşti ale Cărţii Psalmilor”, de prof. Mihai Moraru, „Arta tipografică şi orizont bibliologic”, de prof. dr. Eva Mârza.

În ziua următoare, Sfânta Liturghie slujită în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia a însemnat totodată pomenirea Sfinţilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş din Sălişte, trecuţi în calendar ca „apărători ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania împotriva unirii ei silnice cu Roma, 1698-1701”. Primul dintre aceştia s-a născut în Bosnia, a călătorit pe la multe locuri sfinte, îndeosebi Ierusalim şi Muntele Athos, apoi a venit în Transilvania pentru a reaprinde în sufletele credincioşilor dragostea pentru Ortodoxie. Sofronie şi Oprea Miclăuş, născuţi prin părţile Orăştiei, respectiv în Săliştea Sibiului, i-au îndemnat pe credincioşi să rămână în credinţa în care s-au născut. Oprea Miclăuş a dus la curtea imperială de la Viena cererile românilor de a avea Episcop din „legea” lor, adică ortodox. Sofronie de la Cioara şi-a sfârşit zilele la mânăstirea Argeşului, în vreme ce Visarion Sarai şi Oprea Miclăuş au murit în temniţa de la Kufstein (Austria), mărturisindu-şi până la sfârşitul vieţii credinţa ortodoxă.

Liturghia a fost slujită de ÎPS Andrei Andreicuţ împreună cu PS Justinian Chira, Episcopul Maramureşului, PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradei, şi PS Vasile Fluieraş, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

În cuvântul de învăţătură rostit în timpul Liturghiei, ÎPS Andrei a evidenţiat „credinţa mărturisitoare şi jertfelnică a sfinţilor prăznuiţi, credinţă care din nefericire lipseşte omului postmodern”. A relatat pentru „Viaţa Cultelor” Părintele Ilie Trif, de la Arhiepiscopia de Alba Iulia.