Un organizator al întâlnirii „Assisi I” vorbeşte despre „Assisi II”

22.11.2001, Roma (ZENIT/Avvenire) - Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, Cardinalul Roger Etchegaray a fost unul dintre organizatorii primei întâlniri a liderilor religioşi din întreaga lume, desfăşurată acum 15 ani la Assisi, pentru a se ruga pentru pace. „A fost un extraordinar pas făcut în direcţia religiilor ne-creştine”, a spus Cardinalul, după anunţul Papei Ioan Paul al II-lea despre evenimentul similar care va avea loc tot la Assisi la 24 ianuarie anul viitor.

– Cu ce impresii aţi rămas după eveniment?
– Am fost uimit de anunţul făcut de Papa Ioan Paul al II-lea în Bazilica San Paolo fuori le mura la 25 ianuarie 1986. Era anunţată atunci o „premieră” pentru istoria omenirii: aducerea împreună a tuturor religiilor lumii pentru a lua parte la un serviciu comun pentru pacea universală. Pentru a evita orice formă, chiar superficială, de sincretism, Papa a urmărit îndeaproape timp de 10 luni pregătirile pentru întâlnirea din 27 octombrie.

– Care au fost roadele acelei întâlniri?
– Momentul Assisi a permis Bisericii să facă un pas extraordinar în direcţia religiilor ne-creştine, în spiritul Conciliului. Ulterior, dialogul inter-religios s-a intensificat, aprofundat, şi a devenit ceva obişnuit, ca una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru. Assisi a stimulat vocaţia proprie Bisericii: de a mărturisi unitatea misterului mântuirii tuturor oamenilor în Isus, Mântuitorul. Mulţumită la ceea ce Papa a descris ca fiind „spiritul Assisi”, liderii religioşi au ridicat glasurile cu o mai mare fermitate împotriva manipulărilor politice ale religiei în vremuri de conflict.

– Cum v-aţi simţit la Assisi, aproape de toate religiile pământului?
– Îndrăznesc să spun că în acea zi am simţit pulsând inima a unei omeniri care suferea sub ameninţarea nucleară, care redescoperea cu încredere unitatea originii ei. În mod subit, pe cerul prevestitor de furtună al oraşului Assisi a apărut un curcubeu, toţi interpretându-l ca un apel urgent la fraternitate.

Toţi erau siguri că rugăciunea a condus la apariţia acestui semn vizibil al legământului lui Dumnezeu cu urmaşii lui Noe. Când, în faţa Bazilicii Sfântului Francisc, unde pe o căldură toridă oamenii stăteau înghesuiţi, un tânăr evreu s-a urcat pe podium şi a oferit ramuri de măslin unor musulmani, o lacrimă s-a scurs pe faţa mea. Pacea, mai mult decât războiul, ar trebui să ne facă să plângem – cu lacrimi de bucurie şi de împăcare.

– Peste două luni, religiile se vor întâlni din nou. Care credeţi că va fi răspunsul dat de acestea invitaţiei Papei, ţinând cont de evenimentele de la 11 septembrie?
– Nu ştiu ce se va întâmpla la Assisi la 24 ianuarie. Situaţia s-a schimbat mult în ultimii 15 ani. Zidul Berlinului a căzut, dar sunt alţi pereţi care marchează diviziuni, iar aceştia sunt acum, după căderea Turnurilor Gemene, tot mai vizibili. Problema terorismului este foarte gravă, foarte complexă, dar nu putem să o lăsăm să ne apese, şi nici să o reducem la războiul cu Afganistan. Câte războaie uitate există pe lângă cele care se desfăşoară sub ochii atenţiei internaţionale! În 1993 a avut loc un al doilea „Assisi” cu Papa, pentru pacea în Balcani. Să sperăm că Assisi va redescoperi viziunea planetară a păcii, care este tot mai urgentă astăzi.

– De ce a cerut Papa creştinilor să se pregătească pentru această întâlnire printr-o zi de post şi rugăciune?
– Rugându-ne şi postind împreună, dar şi prin caritate şi împărţirea bogăţiilor! Aceste trei semne sunt parte a trinomului inseparabil pe care şi musulmanii îl preţuiesc în timpul lunii Ramadanului. Sfântul Peter Crisologul, un Episcop de Ravenna din secolul al V-lea, spunea că aceste trei gesturi „dau viaţă unul altuia: dacă unul dintre acestea trei lipseşte, nu se poate face nimic”.

Cred că zilele de 14 decembrie şi respectiv 24 ianuarie ne vor permite să descoperim mai bine importanţa postului, a acestei practici urmate şi de însuşi Cristos. Sensul creştin al postului nu are nimic în comun cu făţărnicia: înainte de toate, credinciosul doreşte să manifeste, cu trupul şi cu sufletul, deschiderea sa faţă de Dumnezeu, de la care aşteaptă totul, inclusiv darul păcii.