Calendarul Papei pentru lunile decembrie şi ianuarie
07.12.2001, Vatican (CWNews) - Vaticanul a publicat programul evenimentelor publice din calendarul Papei Ioan Paul al II-lea pentru lunile decembrie şi ianuarie. În perioada Adventului, Sfântul Părinte va participa la o serie de meditaţii, oferite în fiecare zi de vineri, ţinute de Pr. Raniero Cantalamessa, predicatorul oficial al casei papale.
Între timp, Papa îşi va continua programul său obişnuit săptămânal. El va ţine obişnuitele audienţe publice în fiecare zi de miercuri şi duminică. Se va întâlni cu Episcopii din Iran şi Irak, care vor efectua vizita „ad limina” în perioada 10-15 decembrie. Papa va mai vizita o parohie din Roma: a 300-a vizită pastorală de acest tip din pontificatul său.
Programul Papei va deveni tot mai încărcat pe măsură ce se va apropia Crăciunul, participând la o serie de ceremonii tradiţionale:
– În 8 decembrie va merge la Treptele Spaniole pentru venerarea tradiţională a Mariei, Maica lui Dumnezeu – Salus Populi Romani. Această ceremonie îşi are originea în anul 1856, când Papa Pius al IX-lea a instituit sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. După ce va aşeza un buchet de flori la picioarele statuii Fecioarei, el va celebra Sfânta Liturghie în Bazilica Santa Maria Maggiore.
– În 11 decembrie, va celebra Sfânta Liturghie în Bazilica San Pietro pentru studenţii din universităţile din Roma.
– În 17 decembrie va prezida o scurtă ceremonie pentru inaugurarea oficială a bradului de Crăciun din Piaţa San Pietro. În acest an, bradul va veni din România, şi preşedintele acestei ţări, Ion Iliescu, va fi prezent la ceremonie.
– În 22 decembrie îi va primi pe membrii Curiei Romane, pentru un schimb tradiţional de urări de Crăciun. La această întâlnire Papa va sublinia de asemenea evenimentele majore ale anului care a trecut.
– În Ajunul Crăciunului Papa va prezida în Bazilica San Pietro Liturghia de la miezul nopţii, urmată în dimineaţa de Crăciun de rostirea mesajului Urbi et Orbi către lume.
– În 31 decembrie el va încheia anul cu celebrarea unui Te Deum la biserica barocă iezuită Gesu.
– În 1 ianuarie va celebra Liturghia cu ocazia Sărbătorii Mariei, Maica lui Dumnezeu, şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace.
– În 6 ianuarie va celebra Epifania Domnului prin consacrarea a câtorva noi Episcopi.
– În 10 ianuarie îi va primi pe membrii corpurilor diplomatice ale Vaticanului, cărora le va prezenta perspectiva sa asupra situaţiei mondiale.
– În 13 ianuarie, de sărbătoarea Botezului Domnului, el va boteza în Capela Sixtină câţiva copii, de diferite naţionalităţi.
– În 24 ianuarie – la încheierea săptămânii anuale de rugăciune pentru unitatea creştinilor – va participa la un serviciu inter-religios de rugăciune pentru pace la Assisi.
