Creştinii din Ţara Sfântă vor posti vineri pentru pace
12.12.2001, Ierusalim (ZENIT/FIDES) - Creştinii din Ţara Sfântă vor posti pentru pace vineri, după cum a cerut Papa Ioan Paul al II-lea. Într-un interviu, Arhiepiscopul Pietro Sambi, Nunţiu papal în Ierusalim şi delegat apostolic pentru Ierusalim şi Palestina, a descris pentru agenţia FIDES a Vaticanului atmosfera din regiune în ajunul încheierii Ramadanului, luna de post a musulmanilor.
– Cum poate postul să ajute această lume marcată de anii de război?
– Această iniţiativă a Sfântului Părinte este providenţială. Postul şi rugăciunea pentru pace ajută la purificarea minţilor şi a inimilor. Postul purifică sentimentele şi deschide inimile către ceilalţi, foarte important mai ales pentru cei implicaţi în război. Există riscul ca războiul să fie transformat într-o „slujbă”. Însă oamenii care fac din război profesia lor, ucid alţi oameni şi ucid speranţa. Pentru Ţara Sfântă, această zi de post este foarte importantă.
În Ţara Sfântă, avem nevoie de abţinerea de la lupte. Aici trăim zi de zi, alături atât de israelieni cât şi de palestinieni, toată tragedia războiului. Prin post şi rugăciune putem reflecta asupra modului în care putem construi o lume mai bună, care să nu se bazeze pe terorism, ură sau răzbunare. Un viitor mai bun poate fi găsit doar pe drumul respectului pentru drepturile şi îndatoririle ambelor popoare şi pe drumul dreptăţii. Războiul închide orizonturile, în timp ce respectul reciproc şi dreptatea le deschid.
În Ţara Sfântă, ortodocşii şi protestanţii s-au alăturat catolicilor, răspunzând cu bunăvoinţă apelului Papei pentru post şi rugăciune pentru pace. În ziua dinainte de post, Papa se va întâlni cu un grup de Episcopi de diferite rituri, din Ţara Sfântă. Este un semn elocvent al grijii cu care Papa urmăreşte tristele evenimente din Ţara Sfântă şi viaţa Bisericii de aici, unde de fapt s-a născut Biserica.
Papa vede religia ca sursă de pace; lumea vede religia ca sursă de război. Prin această iniţiativă, Sfântul Părinte intenţionează tocmai să ajute religiile să înţeleagă că un element esenţial al misiunii lor este să fie instrumente ale păcii, şi niciodată ale războiului sau distrugerilor.
