UNFPA presează femeile afgane să avorteze
08.01.2002, Peshawar (ZENIT) - Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) a lansat o campanie de promovare a avortului în rândul refugiaţiilor afgani, a informat astăzi Radio Vatican. Ştirea a fost confirmată de agenţia pakistaneză Online. În ultimele zile au fost distribuite seturi pentru avort conţinând instrumente şi medicamente. Campania a fost desfăşurată în Pakistan, unde trăiesc peste 3 milioane de afgani, şi în taberele de refugiaţi din Iran, unde se află alte două milioane de refugiaţi.
Radio Vatican a mai relatat că un purtător de cuvânt al taberelor din regiunea Peshawar a descris iniţiativa UNFPA ca o „surpriză neplăcută”. În schimbul mijloacelor pentru avort refugiaţii aşteptau „hrană, apă, pături şi medicamente de prim ajutor”, a declarat acesta. El a mai adăugat: „avortul este un păcat după legea islamică”. De aceea unii refugiaţi au confiscat materialele trimise de UNFPA, care includ contraceptive şi pilule de a doua zi, care provoacă avorturi timpurii.
Surse din ONU susţin că prima grijă a UNFPA este „planificarea familială”, şi că avortul este propus şi nu impus. Conform Radio Vatican însă, reprezentanţi ai refugiaţilor au confirmat faptul că femeile afgane au fost presate să facă avort, „fără a fi cu adevărat informate”.
