A început procesul de beatificare pentru un franciscan ucis de nazişti
30.01.2002, Trieste (ZENIT) - Este posibilă beatificarea unui călugăr franciscan omorât prin torturi de către nazişti, pentru a salva evrei. Luni, Episcopul Eugenio Ravignani de Trieste a cerut oficial deschiderea procesului informativ privind viaţa, martiriul, virtuţile şi faima de sfinţenie ale unui călugăr franciscan minor conventual, Nicola Placido Cortese.
După ce a depus voturile ca franciscan, şi şi-a luat numele de călugăr de Placido, el s-a dedicat în timpul celui de al II-lea război mondial ajutorării refugiaţilor şi a prizonierilor, incluzând evrei şi sloveni. Datorită activităţii sale, poliţia nazistă l-a considerat un militant ideologic şi practic al Rezistenţei din regiunea Veneto.
Superiorii lui l-au numit director al revistei Mesagerul Sf. Anton, platformă pe care a folosit-o pentru a lupta în apărarea celor mai slabi. A fost arestat de Gestapo în 8 octombrie 1944. În timpul interogărilor care au urmat, el nu a dezvăluit niciodată numele colaboratorilor săi. La o lună după arestarea sa, Placido Cortese a murit din cauza torturilor pe care le-a suferit.
Mulţi l-au descris ca fiind „părintele Kolbe italian”, datorită iubirii lui pentru aproapele, până la sacrificarea vieţii. Maximilian Kolbe a murit la Auschwitz în 1941, după ce şi-a oferit viaţa în schimbul vieţii unui tovarăş de închisoare. Călugărul franciscan polonez a fost canonizat în 1982.
