Relaţiile Biserică-stat sunt analizate în Rusia
03.02.2002, Moscova (ZENIT) - Liderii religioşi din Rusia speră să poarte discuţii cu instituţii ale statului pentru a îmbunătăţi situaţia financiară a confesiunilor religioase. Aceasta a fost una din concluziile sesiunii Comitetului de Conducere Consultativ Interconfesional Creştin (CICC), care s-a reunit la 24 ianuarie la Departamentul pentru Relaţiile Externe al Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Sesiunea s-a concentrat asupra Codului de Taxe din federaţia rusă, care presupune taxarea activităţilor organizaţiilor religioase.
Vorbitorii au subliniat nevoia îmbunătăţirii mecanismului de dialog între stat şi organizaţiile religioase, şi a conlucrării cu organismele statului în problema taxării. Grupul a adoptat şi trimis o scrisoare pe această temă preşedintelui Vladimir Putin, purtătorului de cuvânt al Dumei de Stat, G. Seleznev, şi preşedintelui Consiliului Federal, S. Mironov.
Liderii religioşi au dat glas îngrijorărilor privind ameninţarea asupra demnităţii omului, a drepturilor şi a libertăţilor, exercitată de noile facilităţi de control electronic asupra vieţii cetăţenilor. O masă rotundă programată pentru 17 aprilie va analiza aceste perspective îngrijorătoare, urmând a participa învăţaţi, oficialităţi din partea statului, precum şi organizaţii religioase. Pentru toamnă este programată o conferinţă pe teme de bioetică. Se vor analiza problemele şi impactul clonării, al ingineriei genetice, avortului şi inteligenţei artificiale.
Printre vorbitorii la evenimentul din 24 ianuarie s-au numărat Mitropolitul Kirill de Smolensk şi Kaliningrad; Arhiepiscopul catolic Tadeusz Kondrusiewicz; şi V.S. Pudov, preşedinte al Reprezentanţei din Moscova a Bisericii Luterane Evanghelice din Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Asia Centrală. Au mai fost prezenţi Rev. I. Alisov, din partea Bisericii Luterane Evanghelice din Ingria, Rusia; V.M. Murza, din partea Uniunii Creştinilor de Credinţă Evanghelică din Federaţia Rusă; şi V.V. Vitko, din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.
