Caritas se ţine de cuvânt la Ocnele Mari
27.02.2002, Blaj (Catholica) - Caritas România prin Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj este pentru a doua oară alături de sinistraţii din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. În noaptea de 12 septembrie anul trecut, la Ocnele Mari – casele din satul Teica, sat amplasat pe colina care se află deasupra exploatării miniere de sare Vâlcea, au început să se prabuşească. Acest dezastru s-a datorat în principal metodei de extracţie a sării, iar după ploile repetate din acea perioadă apa s-a infiltrat şi a fost afectată stabilitatea solului. Întreaga aşezare de aproximativ 120 de gospodării a fost evacuată, oamenii locuind şi acum fie într-o tabără cu casuţe de vară, fie la rude.
Acţiunea de intervenţie în cazuri de calamitate a Caritas-ului constă în ajutoare de aproximativ 500 de milioane de lei, finanţatorul fiind Caritas Germania. Acţiunea a fost împărţită în două tranşe de ajutorare şi anume: decembrie 2001 şi februarie 2002. La 20 decembrie anul trecut, Caritas a adus “o rază de soare în preajma sărbătorilor de iarnă sinistraţilor de la Ocnele Mari” , aşa cum spunea primarul localităţii. Acest prim ajutor a constat într-un pachet de alimente de bază (zahăr, ulei, orez, conserve de carne, conserve pate de ficat, făină) pentru fiecare persoană; astfel Caritas a ajutat 262 de persoane sinistrate.
La începutul acestui an, la 8 ianuarie, famillile din Ocnele Mari au fost iar izbite de o nouă revărsare de saramură. De aceea Caritas-ul, organizaţie nonguvernamentală a Bisericii Catolice, intervine pentru a doua oara în ajutorarea sinistraţilor din Ocnele Mari. Joi, 28 februarie a.c., o echipă Caritas va fi prezentă la Ocnele Mari pentru a împărţi a doua tranşă de ajutoare. De data aceasta sunt ajutate 272 de persoane, ajutorul constând din alimente de bază, lenjerie de pat, pături şi materiale de igienizare. Un număr de 41 de copii vor primi rechizite şcolare.
Caritas-ul nu se va opri aici. În urma dezastrului de la Ocnele Mari, au fost afectate şi instituţiile de învăţământ şi de îngrijire a sănătăţii. Caritas România prin Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj se va implica în reconstrucţia acestor instituţii.
Informaţiile provin din comunicatul furnizat redacţiei de către dna Ana-Maria Balaş, referent mass media Caritas România. Comunicatul mai este semnat şi de Pr. Nicolae Anuşcă, Vicepreşedinte Caritas România şi Director Caritas Blaj. Pentru informaţii suplimentare: Caritas România – tel/fax: 01/2304013, e-mail: ccr@caritas.org.ro; Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj, Ildiko Nicuşan (referent mass media) – tel/fax: 058/712228, e-mail: caritas@apulum.ro.