Planurile saudite pentru pace în Ţara Sfântă sunt lăudate de FIDES
27.02.2002, Ierusalim (ZENIT) - Agenţia FIDES a Vaticanului a lăudat istorica iniţiativă de pace a Arabiei Saudite pentru Ţara Sfântă, considerând-o ca fiind o „rază de speranţă”. Prinţul Abdullah, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, s-a declarat dispus să normalizeze relaţiile cu Israelul, în numele întregii lume arabe, dacă acesta va încheia pace cu palestinienii, şi îşi va retrage complet trupele din Malul de Vest, în conformitate cu hotărârile internaţionale.
„Iniţiativa de pace saudită ar putea marca o cotitură în istoria Orientului Mijlociu”, declară FIDES. „De la crearea sa, statul Israel a visat dintotdeauna să fie recunoscut de către toate naţiunile arabe ca un `vecin` legitim.” În orice caz, iniţiativa „serveşte la destinderea atmosferei tensionate care există acum în Orientul Mijlociu. Se speră că numeroşi lideri politici şi diplomaţi vor primi cu bucurie şi vor susţine planul”, conchide FIDES.
