Irlandezii sunt derutaţi cu privire la referendumul pe tema avortului
03.03.2002, Dublin (ZENIT) - Referendumul din săptămâna aceasta pe tema avortului i-a derutat pe votanţii irlandezi, şi a creat divergenţe între Episcopi, politicieni, avocaţi şi medici, a relatat ziarul „The Telegraph” din Londra. Complexitatea problemei face să scadă entuziasmul multor oameni de a participa miercuri la al cincilea plebiscit pe această temă al republicii, pe parcursul a două decenii, se spune în cotidianul londonez.
După trei săptămâni de campanie intensivă, un sondaj de opinie efectuat vineri de „The Irish Times” a arătat o scădere a numărului de votanţi hotărâţi de fiecare parte a dezbaterii, şi o creştere a procentului de oameni care spun că nu vor vota sau că nu s-au decis. Confuzia lor este de înţeles. În întreaga ţară, afişe care cer votul `Da` pentru protejarea vieţilor nenăscuţilor sunt plasate alături de cele care cer votul `Nu` pentru protejarea vieţilor nenăscuţilor.
În acest sfârşit de săptămână, Arhiepiscopul de Dublin, Cardinalul Desmond Connell, a transmis comunităţii sale faptul că declaraţia Episcopilor irlandezi de sprijinire a propunerilor guvernului pentru un amendament pe tema avortului, „are acordul deplin al autorităţilor din Roma ale Bisericii”, a relatat sâmbătă „The Irish Times”. O scrisoare a lui, pentru a fi citită la Liturghii în Arhidieceză, spune: „Episcopii catolici din Irlanda vă încurajează să votaţi miercuri `Da`, respectând însă dreptul vostru de conştiinţă de a vota împotriva propunerii”.
Referendumul îşi are originile într-o decizie din 1992 a Curţii Supreme a Irlandei, prin care unei fete de 14 ani i s-a acordat dreptul la avort, deoarece ea ameninţa cu sinuciderea. A fost o interpretare controversată a unui amendament constituţional din 1983, care garanta dreptul egal la viaţă pentru mamă şi copilul ei nenăscut. Acum, oamenilor li se cere să revină asupra acelei decizii şi să înlăture ameninţarea cu sinuciderea ca motivaţie pentru avort.
Dacă va fi aprobat, noul amendament va permite avortul doar în cazurile în care acesta este necesar pentru sănătatea fizică, şi nu cea psihică, a mamei. În noul amendament propus, viaţa nenăscută care trebuie să fie protejată este definită ca începând după implantarea în uter, şi nu după fertilizare – exprimare care intenţionează să protejeze tratamentele de fertilizare in vitro şi folosirea dispozitivelor intrauterine. Unii observatori arată că este vorba despre o folosire greşită a termenilor, deoarece o nouă viaţă umană începe la fertilizare. Dacă amendamentul va fi aprobat, legislaţia ulterioară va fi inclusă în constituţie, prevăzând pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru efectuarea sau procurarea unui avort ilegal în Irlanda.
Amendamentului au generat interpretări aprinse şi contradictorii din partea avocaţilor şi a medicilor. Unii susţin că măsura va conduce la scoaterea în afara legii a pilulei de a doua zi; alţii susţin că ea clarifică legalitatea acestei pilule. În centrul dezbaterii se află ceea ce John Bowman, istoric şi crainic, defineşte ca „ipocrizia aprobată” a Irlandei: peste 7.000 de femei irlandeze merg în fiecare an în Marea Britanie pentru a face avort, în timp ce Irlanda dezbate modalităţile de înăsprire a politicii ei de interzicere a avortului.
Alături de Episcopii catolici, partidul politic Fianna Fáil, condus de prim-ministrul Bertie Ahern, a cerut un vot `Da` neechivoc. Ahern a declarat că un vot `Nu` – care ar menţine starea actuală – va netezi calea pentru un regim liberal în privinţa avortului. În tabăra pentru `Nu` se află o coaliţie incluzând principalul partid de opoziţie Fine Gael, Partidul Laburist, grupuri pentru femei, Sinn Fein şi unii suporteri pro-life, inclusiv Dana Rosemary Scallon, parlamentar european şi fostă câştigătoare a concursului de cântece Eurovision, care crede că amendamentul nu face suficient pentru a-i proteja pe nenăscuţi. Mai mulţi Episcopi din Biserica Anglicană din Irlanda şi-au exprimat de asemenea opoziţia.