Întâlnire cu responsabilul pentru România al Departamentului de Stat al SUA
15.03.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La 15 martie curent, P.S. Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a întâlnit cu dl Donald M. Sheehan, responsabil al Departamentului de Stat al SUA. În cadrul întrevederii, dl Sheehan a subliniat progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pe calea integrării în Uniunea Europeană şi NATO şi a ţinut să mulţumească încă o dată poporului român şi Bisericii Ortodoxe Române pentru compasiunea şi susţinerea arătate poporului american după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Subliniind încrederea pe care românii o acordă Bisericii Ortodoxe Române, domnia sa consideră că Biserica poate avea un rol important în susţinerea reformelor promovate de autorităţile române.
PS Vincenţiu Ploieşteanul a făcut o scurtă prezentare a Bisericii Ortodoxe Române şi a reiterat susţinerea pe toate Cultele din România o acordă eforturilor de integrare a ţării în structurile europene şi în Alianţa nord-atlantică.
Abordând problemele referitoare la neînţelegerile privind locaşurile de cult, dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Catolică de rit bizantin (Greco-Catolică), atât reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, cât şi PS Vincenţiu au subliniat necesitatea rezolvării acestora pe calea dialogului, la nivelul comunităţilor locale, informează un comunicat al biroului de presă al Patriarhiei Române.