Budiştilor li se cere să colaboreze la apărarea vieţii
09.04.2002, Vatican (ZENIT) - Sfântul Scaun a trimis un mesaj budiştilor, propunându-le un angajament comun în apărarea vieţii umane, ameninţată într-o multitudine de căi de cultura morţii. Mesajul a fost transmis de Cardinalul Francis Arinze, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, cu ocazia tradiţionalei celebrări Vesakh, cea mai importantă sărbătoare budistă. Ea este celebrată în ţările de tradiţie Therevada la 19 mai, iar în ţările de tradiţie Mahayana la 8 aprilie.
Cardinalul începe mesajul său referindu-se la tragicele evenimente din 11 septembrie. „De atunci, oameni din întreaga lume au simţit o nouă ameninţare asupra viitorului”, scrie el. „În contextul acestei ameninţări, nu este oare datoria noastră, ca şi creştini şi budişti, împreună cu toţi oamenii de bună voinţă, să încurajăm speranţa şi să construim o cultură bazată pe această speranţă, pentru a contribui astfel la o lume mai paşnică în viitor?”, întreabă Cardinalul.
„Trăim într-o epocă marcată de un important progres tehnologic. Aceasta însă ridică întrebări privind promovarea valorilor umane”, continuă Cardinalul. „Una dintre cele mai importante valori umane este fără îndoială dreptul la viaţă, care trebuie apărat din momentul concepţiei până în momentul morţii naturale”, adaugă el.
„Este un paradox grav faptul că acest drept la viaţă este ameninţat tocmai de tehnologiile cele mai avansate ale zilei de astăzi”, observă Cardinalul. „Acest paradox a ajuns până la a crea o cultură a morţii, în care avortul, eutanasia şi experimentele genetice având subiect însăşi viaţa umană, au obţinut sau sunt pe care să obţină recunoaşterea legală”, deplânge Cardinalul nigerian.
„Cum am putea să nu facem legătura între această cultură a morţii, în care cei mai inocenţi, lipsiţi de apărare sau bolnavi în stare critică sunt ameninţate cu moartea, şi atacurile teroriste, precum cel de la 11 septembrie, în care mii de vieţi inocente au fost violent curmate?” întreabă Cardinalul. „Trebuie să o spunem: ambele sunt construite pe sfidarea vieţii umane.”
Dată fiind situaţia, Cardinalul Arinze propune în încheiere educarea tineretului ca o prioritate, „astfel încât convingerile etice ferme şi cultura vieţii să prevaleze în mijlocul lor”.