Bătrânii nu sunt o povară, ci o resursă, spune Papa

10.04.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a cerut comunităţii internaţionale să ia măsuri pentru a face faţă fenomenului de îmbătrânire a populaţiei lumii, „unul dintre cele mai frapante ale secolului al XXI-lea”. Într-o scrisoare adresată participanţilor la a 2-a Adunare Mondială ONU despre Îmbătrânire, care se desfăşoară în Spania în această săptămână, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat apropierea faţă de persoanele în vârstă, nu „doar datorită preocupării pastorale, ci şi datorită împărtăşirii personale a condiţiei lor”. Sfântul Părinte va împlini 82 de ani în 18 mai.

Scrisoarea, scrisă în spaniolă şi publicată astăzi de Biroul de Presă al Vaticanului, pune o întrebare fundamentală: „Cum poate fi garantată continuitatea unei societăţi care îmbătrâneşte, prin consolidarea siguranţei sociale a persoanelor în vârstă, şi a calităţii vieţii lor?” „Pentru a răspunde la această întrebare nu trebuie să ne ghidăm în primul rând după criterii economice, ci mai degrabă să fim inspiraţi de principii morale solide”, spune Papa.

Înainte de toate, un plan în acest sens trebuie să considere individul în vârstă „în demnitatea sa de persoană, o demnitate care nu scade cu trecerea anilor şi cu deteriorarea sănătăţii fizice şi psihice”, declară Sfântul Părinte. „Experienţa ne învaţă că, atunci când lipseşte această viziune pozitivă, este uşor ca persoana în vârstă să fie marginalizată şi alungată într-o singurătate echivalentă cu o adevărată moarte socială”, a subliniat el.

Episcopul Romei spune că „pentru a fi credibilă şi eficientă, afirmarea demnităţii persoanei în vârstă trebuie să se manifeste în politici care să vizeze o distribuire echitabilă a resurselor, pentru ca toţi cetăţenii, inclusiv cei bătrâni, să poată beneficia de ele”. Este o „sarcină dificilă”, adaugă el, care poate fi realizată „doar prin aplicarea principiului solidarităţii, prin schimburi între generaţii, prin sprijin reciproc”.

„Vârstnicii nu trebuie să fie priviţi ca o povară pentru societate, ci ca o resursă care poate contribui la bunăstarea ei”, explică Sfântul Părinte. „Nu este vorba doar despre a face ceva pentru vârstnici, ci şi de a accepta aceste persoane ca şi colaboratori responsabili, în moduri care să facă aceasta posibil în mod real, ca şi părţi active ale unor proiecte comune, fie în faza de planificare, fie de dialog şi realizare.”

Sfântul Părinte propune ca astfel de politici să fie completate de programe formative destinate educării indivizilor pentru vârsta a treia pe tot parcursul vieţii lor, concentrându-se „nu doar pe a face, ci înainte de toate pe a fi”. Papa explică faptul că această valoare permite aprecierea vieţii „în toate aspectele ei, şi acceptarea atât a posibilităţilor cât şi a limitărilor pe care le are viaţa”.

Cu această mentalitate, se poate înţelege că în „momente particulare de suferinţă şi dependenţă, vârstnicii nu au nevoie doar de a fi îngrijiţi cu mijloacele oferite de ştiinţă şi tehnologie, ci şi de a fi sprijiniţi cu competenţă şi iubire, pentru ca ei să nu se simtă ca o povară inutilă sau, mai rău, să nu fie conduşi spre dorinţa de a cere moartea”, subliniază Pontiful.

Pentru atingerea acestui obiectiv, un rol critic este jucat de „dezvoltarea medicinei paleative, colaborarea voluntarilor, implicarea familiilor care trebuie ajutate în acest sens să facă faţă responsabilităţii lor, şi umanizarea instituţiilor sociale şi de sănătate care îi îngrijesc pe bătrâni”, încheie Papa Ioan Paul al II-lea.