Misterul stigmatelor lui Padre Pio este analizate ştiinţific
12.04.2002, Roma (ZENIT) - Criticii care afirmă că stigmate precum cele ale lui Padre Pio nu sunt autentice, au un puternic adversar tocmai în ştiinţă. Aceasta a fost esenţa mesajului dr. Nicola Silvestri din cadrul conferinţei susţinute în această săptămână la Roma. Silvestri este director asistent în cadrul Casei pentru Alinarea Suferinţei, spitalul fondat chiar de fratele capucin în San Giovanni Rotondo.
Silvestri a vorbit despre stigmate la congresul internaţional cu titlul „Padre Pio: Omul – Creştinul – Sfântul”. Congresul a fost găzduit de Ateneumul Pontifical Regina Apostolorum în zilele de marţi şi miercuri. Interesul pentru viaţa lui Padrei Pio, născut cu numele de Francesco Forgione, a crescut odată cu apropierea datei de 6 octombrie, când va fi canonizat.
În timpul discursului său din cadrul congresului, Cardinalul Jose Saraiva Martins, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a explicat că esenţa sfinţeniei lui Padre Pio a fost „realitatea crucii”. Padre Pio da Pietrelcina (1887-1968) scria odată că „cu cât Isus doreşte să ridice mai mult la perfecţiune un suflet, cu atât crucea încercărilor creşte”, a mai spus Cardinalul. Iar stigmatele – răni care le amintesc pe cele suferite de Isus în timpul crucificării – au fost printre cele mai mari suferinţe fizice ale fratelui capucin.
„Din punct de vedere medical, stigmatele nu pot fi considerate răni sau inflamaţii, deoarece ele nu se vindecă nici chiar tratate”, a explicat dr. Silvestri. „Ele nici nu se infectează şi nici nu se descompun; ele nu degenerează în necroză şi nici nu emană un miros urât. Ele sângerează şi rămân constante şi nealterate mai mulţi ani, împotriva oricăror legi ale naturii.” Stigmatele „sunt reproducerea exactă, inclusiv ca şi poziţie, a rănilor lui Isus, conform studiilor efectuate asupra Sfântului Giulgiu” din Torino, a continuat Silvestri.
El a mai declarat că poziţionarea rănii din coastă respinge „teoria celor care privesc stigmatele ca un produs al auto-sugestiei, obţinut în urma rugăciunii în faţa unui crucifix. Într-adevăr, până în secolul al XVII-lea, crucifixele aveau rana pe partea dreaptă, în timp ce stigmatele apăreau în partea stângă.” Omul de ştiinţă a continuat: „Biserica este riguroasă când este vorba de aceste fenomene. Ea s-a pronunţat doar în puţine cazuri, după studii serioase şi verificări efectuate de medici şi teologi.”
Biserica pune anumite condiţii înainte de a recunoaşte validitatea stigmatelor. Rănile trebuie să apară toate în acelaşi timp; ele trebuie să provoace modificări considerabile ale ţesuturilor; trebuie să rămână nealterate în ciuda tratamentului medical; trebuie să provoace hemoragii; şi ele nu trebuie să ducă la infecţii sau supuraţii, sau să se vindece pe loc şi perfect. Există cel puţin 80 de sfinţi sau fericiţi ale căror stigmate au fost atestate în mod valid, a mai spus medicul. Deşi Biserica recunoaşte fenomenul, nu obligă credincioşii să creadă în el ca într-un adevăr dogmatic sau doctrinal.
Silvestri a explicat că există şi cazuri de stigmate false, în special la indivizi care suferă de isterie şi îşi provoacă singuri rănile. În ceea ce priveşte natura stigmatelor, el a spus că „diferite şcoli au propus o diversitate de teorii care caută să respingă caracterul supranatural al stigmatelor. Totuşi, nici una dintre aceste ipoteze nu poate sta în picioare în faţa dovezilor obiective şi ştiinţifice”, a mai afirmat Silvestri. „Nici medicina şi nici psihologia, nici pozitivişti intransigenţi precum Jean-Baptiste Dumas, nu au fost în stare să nege realitatea acestui fenomen.”
„Dacă stigmatele ar depinde de forţele naturale, ele ar fi apărut în toate epocile, iar descrierile lor ar fi fost găsite în literatura medicală”, a adăugat el. „Şi totuşi, stigmatele au apărut prima oară în secolul al XII-lea, pe trupul Sf. Francisc. Prin caracteristicile lor interne şi externe, stigmatele reale studiate până acum sunt în afara legilor care guvernează psihopatologia, şi trebuie considerate ca un fenomen cu caracter supranatural”, a concluzionat Silvestri.
