Noi norme pentru distribuirea Împărtăşaniei sub ambele specii
16.04.2002, Washington (ZENIT) - Recent revizuitele norme privind distribuirea şi primirea Sfintei Împărtăşanii sub ambele specii de către catolicii din Statele Unite au fost autorizate de către Vatican şi decretate de Preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din SUA. Normele, publicate luna trecută de Episcopul Wilton D. Gregory, au fost aprobate de membrii Conferinţei Episcopale în luna iunie a anului trecut şi confirmate de Sfântul Scaun la 22 martie a.c.
Instrucţiunea Generală a recent revizuitului Misal Roman permite Conferinţelor Episcopale să ofere norme privind distribuirea Euharistiei sub ambele specii, adică sub chipul pâinii şi al vinului. Noile norme înlocuiesc normele din directoriul din 1984 al Episcopilor americani, intitulat „Această Jertfă vie şi sfântă”.
Prima secţiune a noilor norme oferă o scurtă prezentare teologică a învăţăturii Bisericii asupra Împărtăşaniei sub ambele specii, următoarea secţiune descriind procedurile permise prin care o astfel de distribuire se poate face în timpul Sfintei Liturghii. Sunt date directive specifice privind funcţiile liturgice, vasele sacre şi ritualurile care trebuie îndeplinite în timpul Împărtăşaniei cu ambele specii.
În norme este inclusă o dispensă din partea Congregaţiei Vaticanului pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor prin care se permite curăţarea vaselor sacre de către administratori extraordinari ai Împărtăşaniei. Dispensa a fost promulgată, odată cu normele, ca o „lege particulară” pentru Diecezele din SUA, şi va intra în vigoare în 7 aprilie.
Congregaţia a refuzat, totuşi, să aprobe o dispensă prin care să le permită administratorilor extraordinari să ajute la distribuirea Preasfântului Sânge în alte potire în timp ce se cântă Mielul lui Dumnezeu. Congregaţia Vaticanului a mai arătat clar că administratorii extraordinari, sau orice altă persoană care s-a împărtăşit, poate să ajute la consumarea a ceea ce rămâne din Preasfântul Sânge după încheierea distribuirii Împărtăşaniei.
