Greco-catolicii isi cauta dreptatea la Strasbourg si in fata Prefecturii Alba
17.04.2002, Cluj-Napoca (Transilvania Jurnal) - Mitropolia Blajului a gazduit ieri indelung asteptata intalnire dintre IPS Andrei, Arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei si IPS Lucian, Mitropolitul greco-catolic. Intalnirea, in care credinciosii Bisericii Unite cu Roma isi pune au mari sperante n-a avut insa rezultatele scontate. Dupa cum a marturisit IPS Lucian, la scurt timp dupa incheierea intrevederii, lucrurile au ramas la fel, fiecare dintre cei doi ierarhi ai bisericilor surori mentinandu-si pozitia adoptata la ultima intalnire de la Bucuresti.
„Ne-am zambit, ne-am imbratisat, dar n-am gasit nici o solutie care sa ne satifaca pe toti. IPS Andrei considera ca cererile noastre nu pot fi acceptate de catre Biserica Ortodoxa, drept urmare, nu-mi ramane decat speranta ca Dumnezeu ne va ajuta pana la urma”, a declarat IPS Lucian. Pe langa ajutorul divin invocat de conducatorul credinciosilor greco-catolici, doi reprezentanti blajeni ai Bisericii Unite cu Roma (Greco-Catolica) se afla in aceste zile la Strasbourg, unde Curtea Europeana a Drepturilor Omului le va asculta pasurile. In acelasi scop, timp de trei zile, credinciosii greco-catolici vor protesta in fata Prefecturi judetului Alba. In prioada 16-19 aprilie, greco-catolicii din Mihalt, Unirea si Ocna Mures vor organiza o manifestatie de protest in semn de nemultumire pentru ca nu li se permite sa isi recapete lacasele de cult nationalizate abuziv in 1948 de regimul comunist. Circa 200 de credinciosi au anuntat ca vor participa la proteste, alaturi de preotii parohi ale bisericilor din cele trei localitati. Manifestatiile au fost programate pentru orele 9.00-12.00, pentru mentinerea ordinii au fost mobilizati 15 politisti si 40 de jandarmi. (Aurica Giura)
