De vorbă cu Episcopul Florentin (II)

19.04.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Catholica a avut bucuria de a-l intervieva pe PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Auxiliar al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Excelenţa sa a avut amabilitatea de a răspunde la un interviu mai aparte, în care întrebările pe care i le-am pus au urmărit în primul rând demitizarea unor argumente des susţine de ortodocşi, în special de către cei extremişti, în atacul la adresa Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (BRU). Astfel, într-un fel de joc de-a „avocatul diavolului”, am încercat să punem întrebări cel mai adesea incomode. Cum pe această temă se poate discuta foarte mult, şi interviul a ieşit lung. Mulţumim Episcopului Florentin pentru timpul dedicat realizării materialului care urmează (care este împărţit în trei părţi).

– O acuză frecvent formulată susţine că BRU nu şi-a păstrat tradiţiile, că a abandonat veşmintele orientale, că Episcopii nu mai poartă potcap şi bărbi.
– Veşmintele episcopale şi clericale în decursul vremurilor au suferit în Transilvania numeroase influenţe şi modificări de culoare sau „stil”, nu însă şi veşmintele liturgice, care sunt identice cu cele utilizate în Biserica Ortodoxă. Astăzi, în faţa anumitor elemente de vestimentaţie episcopală catolică se vorbeşte de „latinizare”, dar se uită că aceeaşi tradiţie latină a pileului şi a brâului roşu episcopal a fost preluată şi însuşită de către ierarhi ortodocşi din Transilvania la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, şi totuşi nu a fost considerată drept „trădare” a tradiţiei.

Cât priveşte rânduiala canonică în vigoare, CCEO can. 387 trimite la dreptul particular, iar decretele Primului Conciliu al Provinciei Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş, ţinut la Blaj între 5 şi 14 mai 1872, la titlul VII „Despre viaţa clerului”, capitolul VII „Despre veşmântul clerului” nu precizează obligativitatea de a purta potcapul sau de a-şi lăsa barbă.

– Se afirmă că în 1948 erau mulţi greco-catolici, peste un milion; de ce nu au revenit înapoi la BRU după 1989 şi de ce sunt doar aproximativ 223.000 de greco-catolici, conform recensământului oficial din 1992?
– Conform datelor recensământului din 1930, existau atunci 1.405.000 credincioşi greco-catolici; prin deducţie, ţinând cont de sporul total al populaţiei, la recensământul din 1948, care nu a înregistrat religia, ar fi trebuit să existe 1.644.000 credincioşi greco-catolici, fapt confirmat de statisticile interne ale BRU. Conform Şematismului eparhial din 1947, Eparhia de Cluj-Gherla avea la acea dată 467.320 credincioşi, arondaţi în 19 protopopiate, cu 451 de parohii având 537 biserici.

Credincioşii greco-catolici au revenit doar în parte după 1989. Aşa cum am arătat mai sus, pentru cei care nu au revenit pot exista diferite motive, între care: ignoranţa (nu ştiu că părinţii lor au fost greco-catolici, nu ştiu că administrarea Sacramentelor Botezului, Căsătoriei în altă Biserică Creştină, datorită unui caz de forţă majoră, nu dă apartenenţa confesională la acea Biserică); ruşinea (nu doresc să participe la celebrări liturgice în pieţe publice, în cimitire, în cămine culturale, case particulare, spitale, şcoli, săli improvizate); indiferentismul (aceia care spun: „tot un Dumnezeu e, nu contează unde te rogi”, sau alţii care ţin mai mult la ziduri: „asta-i biserica pe care noi am construit-o, noi aici mergem”) sau presiunile exercitate direct ori indirect (presiuni din partea rudelor, a majorităţii, a clericilor sau chiar a organelor puterii locale).

Considerăm că BOR împreună cu toate guvernele postrevoluţionare nu s-au străduit nicidecum să ajute revenirea credincioşilor greco-catolici. Dimpotrivă, prin neretrocedarea bisericilor, a caselor parohiale, a altor bunuri patrimoniale, terenuri, cât şi prin propaganda anticatolică sau împiedicarea accesului BRU la mass-media, s-a urmărit „sufocarea” lentă a acestei Biserici. Cât despre modalitatea în care s-a efectuat recensământul din 1992 şi modul în care au fost obţinute aceste cifre, daţi-mi voie să am anumite rezerve întemeiate. Aş pune şi eu o întrebare: oare toţi cei peste 460.000 de credincioşi greco-catolici din 1947 din Eparhia de Cluj-Gherla au murit sau au devenit ortodocşi? Mă îndoiesc!

– Biserica Ortodoxă consideră că bisericile aparţin credincioşilor, şi aşa justifică păstrarea lăcaşurilor de cult foste greco-catolice. Care este punctul de vedere al Bisericii Greco-Catolice?
– Canoanele CCEO sunt foarte clare în privinţa înstrăinărilor de bunuri bisericeşti care depăşesc o anumită sumă prestabilită. Conform can. 1036, § 4, trebuie să se ceară consensul Scaunului Apostolic al Romei. Episcopul este doar reprezentantul persoanei juridice, dar nu este cel care poate înstrăina bunuri care depăşesc sumele stabilite. Drept urmare Episcopul, chiar dacă ar vrea să vândă bisericile, trebuie să ţină cont de faptul că acestea fac parte din patrimoniul Bisericii Catolice şi nu se pot înstrăina fără o aprobare prealabilă din partea Scaunului Apostolic. Deci trebuie să se înţeleagă că toate bisericile luate prin violenţă în 1948 nu au putut constitui izvor de drept pentru cei care le utilizează şi acum. Atâta timp cât proprietarul legitim nu a exprimat liber şi în scris intenţia sa de a dona aceste bunuri patrimoniale, acestea au fost şi au rămas bunuri ale Bisericii Catolice, chiar dacă sunt utilizate de credincioşi ortodocşi. În plus pentru noi, creştinii, primează Legea Divină, conform căreia niciodată un bun furat nu devine un bun personal, până când nu se recunoaşte furtul, se cere iertare şi cel vinovat îşi arată disponibilitatea de a returna bunul furat, pentru ca apoi, cu bună înţelegere, să se poată întocmi acte de donaţie. Moştenitorii unui bun propriu îi stabilesc proprietarii legitimi şi nu împrejurările politice.

– În timpul vizitei sale la Bucureşti, Papa Ioan Paul al II-lea a repetat de nenumărate ori în discursurile sale: „Dialogul să fie calea reconcilierii”. Cu toate acestea, BRU continuă să apeleze la instanţele juridice laice în disputele patrimoniale.
– Este corect; Papa Ioan Paul al II-lea a invitat la dialog în problemele interconfesionale. Dialogul constituie şi pentru BRU primul pas. Am constatat însă că uneori însăşi sintagma „dialog ecumenic” este percepută în mod diferit de către alte confesiuni. Prin „dialog ecumenic” noi înţelegem o discuţie între reprezentanţi a două Biserici, bazat pe adevăr, dreptate, şi sinceritate, cu dorinţa reală de a înţelege şi rezolva situaţia de fapt în spiritul dragostei fraterne.

După cele 6 runde de întâlniri ale Ierarhilor membri ai Comisiei Mixte de Dialog, s-a constatat şi afirmat în repetate rânduri că acest dialog a fost steril, cu puţine rezultate concrete şi cu insuficientă bunăvoinţă. Practic încă există localităţi cu două biserici, una fostă greco-catolică închisă, alta ortodoxă utilizată, iar comunitatea greco-catolică este obligată să celebreze în locuri improprii. Mulţi credincioşi şi-au pierdut încrederea în acest dialog şi chiar ne acuză pentru aceasta. Mai mult decât atât, constatăm că BOR nu numai că nu doreşte retrocedarea acestor biserici, dar s-a trecut chiar la demolarea, demontarea, arderea unora dintre acestea cu un scop foarte precis: acela de a şterge orice urmă a tradiţiei greco-catolice din anumite zone. În ziare şi mass-media, recent, s-a reluat campania de denigrare a BRU, cu acuze grave de „antiromânism” şi „antiortodoxie”, sau dorinţă de înnavuţire. Oare este acesta spiritul unui autentic dialog? Pentru noi, hotărât, nu!

BRU consideră că dialogul autentic trebuie continuat, şi rămâne întotdeauna primul pas în rezolvarea problemelor interconfesionale. În situaţia în care principiile însăşi ale dialogului nu sunt respectate sau se constată o voită tergiversare a rezolvării problemelor, în calitate de cetăţeni ai României, considerăm că avem datoria ca, în numele credincioşilor nedreptăţiţi care au revenit la BRU, a înaintaşilor în credinţă, pentru Biserica Catolică, să facem apel la Justiţie, cerând garantarea exercitării libertăţii de cult, afirmată prin articolul 29 al Constituţiei României.