O lucrare despre documentul „Dominus Iesus”

24.04.2002, Vatican (ZENIT) - Biroul de Presă al Vaticanului a publicat o carte care urmăreşte să îmbogăţească înţelegerea cititorilor asupra declaraţiei „Dominus Iesus”, unul dintre cele mai dezbătute documente ale Bisericii din ultimii ani. „Dominus Iesus”, publicat în august 2000, vorbeşte despre caracterul unic şi universal al mântuirii aduse de Isus şi Biserica Sa.

Volumul „Declaraţia `Dominus Iesus`: documente şi studii”, care este disponibil pentru moment doar în limba italiană, include atât textul integral al documentului cât şi o serie de articole pe marginea acestuia. Introducerea este semnată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, care a publicat documentul în anul 2000. Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefectul acestei Congregaţii, semnează preambulul despre contextul şi semnificaţia documentului.

Lucrarea include articole semnate de teologi prestigioşi şi se încheie cu nota din partea Congregaţiei privind cartea pr. Jacques Dupuis, „Spre o teologie creştină a pluralismului religios”, incluzând un comentariu care a apărut în L`Osservatore Romano. Introducerea explică faptul că relevanţa doctrinală şi importanţa eclesială a documentului „Dominus Iesus” este „cu siguranţă incontestabilă, nu doar datorită subiectelor analizate, care consituie principalul nucleu al credinţei catolice”, ci şi datorită importanţei lor în dezbaterea teologică actuală.

„Din păcate, în prezent circulă idei larg acceptate şi opinii eronate şi confuze privind doctrina asupra caracterului unic şi universal al mântuirii aduse de Isus Cristos, şi asupra unităţii şi indivizibilităţii Bisericii, care tind să minimalizeze revelaţia lui Cristos”, explică textul. Astfel, apar tentaţiile de a „minimaliza necesitatea Bisericii lui Cristos ca şi Sacrament universal al mântuirii şi de a considera unitatea Bisericii ca ne-existând în realitate, ci doar ca şi obiectiv de atins în viitor”.

Astfel, declaraţia şi nota Congregaţiei despre tezele pr. Dupuis „nu urmăresc împiedicarea cercetării teologice sănătoase, cu atât mai puţin slăbirea sau minimalizarea dialogului ecumenic şi inter-religios”. Introducerea la volum continuă: „În schimb, ele oferă o contribuţie de o valoare magisterială, astfel ca identitatea doctrinei catolice şi a vieţii creştine să fie percepută şi acceptată tot mai mult de către toţi credincioşii catolici, ca şi fundament permanent şi de neînlocuit al dialogului autentic”.

Teologia relativismului religios şi cultura relativismului au multe consecinţe, se mai afirmă în carte. Principala consecinţă este „respingerea esenţială a identificării figurii istorice a lui Isus din Nazaret cu realitatea lui Dumnezeu, a Dumnezeului celui viu”, scrie Cardinalul Ratzinger. Alte consecinţe sunt: „ideea greşită” că „religiile lumii sunt complementare revelaţiei creştine”; negarea necesităţii absolute a Bisericii şi a dogmelor şi a Sacramentelor ei; şi transformarea dialogului ecumenic şi religios în „ideologia dialogului”, care „înlocuieşte misiunea şi necesitatea chemării la convertire”.

Cele mai prestigioase articole teologice incluse în carte sunt semnate de Angelo Amato şi de Fernando Ocariz. „Deplinătatea şi caracterul definitiv al revelaţiei lui Isus Cristos” este articolul semnat de Episcopul Rino Fisichella. Luis Ladaria semnează articolul „Cuvântul Întrupat şi Spiritul Sfânt în opera mântuirii”. Donato Valentini explică problema: „Unicitatea şi unitatea Bisericii”; Nicola Bux studiază „Adevărul, Biserica şi mântuirea”, iar Mariasusai Dhavamony se concentrează asupra temei „Biserica şi religiile în relaţia cu mântuirea”.