Prima serie din acest an de exerciții spirituale pentru preoții Eparhiei de Maramureș

31.05.2026, Baia Mare (Catholica) - Joi, 28 mai 2026, s-a încheiat prima serie din acest an de exerciții spirituale pentru preoții din Eparhia de Maramureș, care s-au desfășurat în zilele 25-28 mai 2026 la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare. Au participat 17 preoți, îndrumați de pr. Marius Taloș, călugăr iezuit. Tema exercițiilor a fost: „Cum să te îngrijești de sufletul aproapelui fără să-l pierzi pe al tău”, preoții fiind invitați să mediteze la rolul Spiritului Sfânt atunci când abordează tema, aflându-ne în preajma sărbătorii Rusaliilor.
Reculegerile au avut ca sursă de inspirație „Regula Pastorală” a Sfântului Papă Grigore cel Mare și mai exact au fost propuse următoarele puncte de meditație: Rugăciunea „Împărate Ceresc”; „Păstorul de suflete știe compătimi și pentru toți să se roage”; „Păstorul de suflete să fie prieten prin smerenie cu cei buni și să se împotrivească prin râvna dreptății păcatelor celor răi”; „Păstorul de suflete: discret la tăcere și folositor la vorbă”; „Păstorului de suflete nu trebuie să-i scadă grija față de viața lăuntrică din cauza activităților exterioare, dar, cu toate acestea, să nu renunțe la datoria de a se îngriji de lipsurile din afară din dorința de a cultiva viața lăuntrică”.
Ultima zi a fost dedicată prezentării primei enciclice a Papei Leon al XIV-lea, intitulată „Magnifica humanitas”. Joi, 28 mai, Sfânta Liturghie de dimineață a fost celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, care s-a alăturat preoților și pentru sesiunea de lucru. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)
