Experiment privind „dezlegarea comună” în Montreal
03.05.2002, Montreal (ZENIT/Avvenire) - Ca şi cum iernile canadiene nu ar fi fost de ajuns, un experiment din timpul Anului Jubiliar privind folosirea dezlegării comune sau mărturisirii colective s-a soldat cu răceală. În timpul Adventului din 2000, Cardinalul Jean-Claude Turcotte, Arhiepiscop de Montreal, a lansat „ad experimentum” mărturisirea colectivă. Experimentul nu a durat prea mult. Episcopul Auxiliar Anthony Mancini, Vicarul General al Diecezei, explică de ce.
– De ce s-a simţit necesitatea creerii acestei posibilităţi?
– A fost aplicată o înţelegere foarte largă a situaţiei de „gravă necesitate”. De fapt noi am considerat că anumite condiţii, precum clima – care este extrem de dură în special în timpul iernii -, lipsa preoţilor care să se dedice mărturisirilor, şi de asemenea distanţele mari care trebuie parcurse, ar putea fi suficiente motive pentru a aplica dezlegări comune.
– Cât timp a durat experimentul?
– Pe durata Adventului din 2000. În parohiile din Arhidieceza de Montreal, preoţii parohi care l-au considerat oportun, au cerut permisiunea de a acorda astfel de dezlegări.
– Şi care au fost rezultatele?
– Cu sinceritate trebuie să recunosc că nu au fost pozitive. Toţi cei care au sperat că vor creşte astfel numărul mărturisirilor, s-au înşelat; dimpotrivă, credincioşii au arătat-o clar că nu le place o astfel de administrare a Sacramentului Pocăinţei.
– Din ce motiv?
– Mulţi mi-au spus că au simţit că nu au fost iertaţi. Acest motiv, care ţine desigur de sfera psihologică, nu trebuie subestimat. Dimpotrivă, din punct de vedere spiritual este foarte important. Atunci când primim iertarea pentru păcatele noastre, avem nevoie să auzim vocea „celuilalt”, a preotului, care este intermediarul îndurării „Celuilalt” prin excelenţă, adică Dumnezeu. Mai mult, fiecare Sacrament este primit în mod individual, iar mărturisirea nu poate fi o excepţie. Astfel, după ce a ascultat opinia consilierilor, Cardinalul a decis încetarea experimentului.
– Privind din prisma experienţei Dvs pastorale, ce trebuie făcut pentru relansarea Sacramentului Pocăinţei?
– Trebuie să ascultăm vocea Sfântului Părinte şi să îi urmăm sfaturile. Personal, pe perioada cât au putut fi acordate dezlegări colective, am avut unele experienţe extrem de importante. Într-o după-amiază, aflându-mă într-o parohie, am dorit să îi mărturisesc individual pe credincioşi, deşi preotul paroh nu era de acord. Au venit atunci mulţi la mine şi mi-au spus că nu s-au mărturisit de ani mulţi. După acea experienţă m-am întărit în convingerea că nu putem refuza credincioşilor noştri posibilitatea unei întâlniri personale cu Cristos prin acest Sacrament.
