Belgia este a doua ţară care aprobă eutanasia
17.05.2002, Bruxelles (ZENIT) - Episcopii belgieni şi-au exprimat opoziţia faţă de legea aprobată ieri de parlament, care decriminalizează parţial eutanasia. Episcopii se tem că „pacienţii vor suferi presiuni din partea membrilor familiilor lor, sau a personalului care îi îngrijesc, să recurgă la eutanasie”.
Parlamentul belgian a aprobat joi legalizarea eutanasiei, cu 86 de voturi la 51; 10 parlamentari s-au abţinut. În consecinţă, Camera Deputaţilor a acceptat textul aprobat de Senat acum 7 luni, devenind lege. „Prin această lege se loveşte în demnitatea fiinţei umane, neluându-se în calcul existenţa ei ci `calitatea vieţii`”, afirmă Episcopii într-o declaraţie de presă. „Aceasta înseamnă că statul belgian aprobă teoria după care viaţa umană a unora este mai puţin valoroasă decât a altora”, se adaugă în declaraţie. Episcopii se întreabă dacă „medicii vor putea să se opună acesteia şi să spună nu oamenilor care cer eutanasia”, şi „dacă spitalele care refuză practicarea eutansiei în perimetrul lor vor fi lăsate în pace”.
După Olanda, unde eutanasia a fost legalizată la începutul lunii aprilie, Belgia devine acum a doua ţară din lume care decriminalizează „moartea blândă”. Legea belgiană este mai puţin permisivă decât cea olandeză, şi este cuplată cu o lege care încurajează aplicarea de tratamente paleative, pentru alinarea suferinţei pacienţilor şi pentru a le permite un sfârşit demn şi liniştit.
Constând din 16 articole, legea belgiană le permite medicilor să pună capăt vieţii pacienţilor fără a fi urmăriţi de lege, cu condiţia să fie respectate anumite condiţii. Pacienţii trebuie să fie peste 18 ani, şi să aibă capacitatea de înţelegere în momentul formulării cererii, care trebuie să fie în scrisă. Cererea poate fi scrisă şi autentificată înainte ca pacientul să devină incapabil, în vederea acestei condiţii.
Cererea pentru eutanasie trebuie să fie „voluntară, bine gândită şi repetată”, şi nu trebuie să fie rezultatul unor presiuni externe. Medicii care primesc o astfel de cerere trebuie să se asigure că pacientul este într-o „situaţie clinică fără ieşire şi că trece prin suferinţe fizice şi psihice care sunt constante şi insuportabile, nu pot fi alinate şi sunt provocate un accident grav sau de o boală incurabilă patologic”. În plus, medicul trebuie să îşi informeze pacientul despre starea sănătăţii, să se consulte cu el, şi împreună să ajungă la convingerea că eutanasia este singura soluţie acceptabilă.
Legea afirmă explicit faptul că medicul „nu poate fi obligat” să practice eutanasia. Articolul a fost introdus pentru a evita ca medicii să fie presaţi de pacienţi sau de rude, cum se întâmplă în Olanda. Mai mult, legea prevede obligativitatea consultării unui alt medic, independent şi cunoscător în boala pacientului, precum şi a întregii echipe medicale care are grijă de pacient.
Trebuie să existe o perioadă de reflecţie de o lună între momentul cererii şi cel al executării eutanasiei. În patru zile de la moartea pacientului, medicul trebuie să înainteze un document Comisiei Federale de Control şi Evaluare, formată din medici, jurişti şi experţi în probleme etice, în care trebuie incluse toate informaţiile necesare pentru verificarea respectării condiţiilor prescrise de lege. Dacă două treimi din membrii Comisiei nu recunosc respectarea condiţiilor, cazul trebuie prezentat Magistraturii pentru a fi examinat de un tribunal pentru crime.
Legea, care a stat în parlament timp de doi ani, a fost aprobată în ciuda opoziţiei partidelor sociale creştine de limbă franceză (PSC) şi flamandă (CDV). Joelle Milquet, preşedintele PSC, a informat că se va înainta un raport Curţii Europene pentru Drepturile Omului, pentru „modificări profunde” ale noii legi.