Roma este pregătită pentru canonizarea lui Padre Pio
17.05.2002, Vatican (CWNews) - Cu o lună înainte de canonizarea călugărului italian capucin Padre Pio, Roma se pregăteşte pentru un fluviu de patru sute sau chiar opt sute de mii de pelerini, devotaţi viitorului Sfânt. Organizatorii s-ai declarat pregătiţi, mulţumită experienţei însuşite în timpul Marelui Jubileu al Anului 2000.
La 16 iunie, Papa Ioan Paul al II-lea va canoniza cel de-al 462-lea Sfânt din timpul pontificatului său, pe Padre Pio, unul dintre cei mai faimoşi Sfinţi contemporani. Cu această ocazie, organizatorii aşteaptă circa 3.000 de autobuze, venind mai ales din Italia, dar şi din Franţa şi din alte ţări vecine, care îşi vor „descărca” pasagerii în Piaţa San Pietro. Sunt aşteptaţi pelerini chiar şi din Irlanda, Statele Unite şi Venezuela. Pentru ei, staţia de cale ferată Sf. Petru, de lângă Vatican, va primi un tren special dedicat pelerinilor. Staţia a fost complet renovată în 2000, pentru Jubileu.
Sutele de mii de pelerini vor fi distribuiţi în Piaţa San Pietro, pe Via della Conciliazione – care uneşte Vaticanul cu râul Tibru -, şi în Piaţa Bazilicii San Giovanni in Laterano. Ecrane imense vor fi instalate în fiecare din aceste locuri, pentru a se putea urmări îndeaproape ceremonia. Pentru a dirija fluxul de oameni, consiliul oraşului Roma a hotărât creşterea prezenţei poliţiei în centrul oraşului şi pe autostrăzi, începând cu ora 4 dimineaţa a acelei duminici.
Padre Pio de Pietrelcina va fi singura persoană canonizată la 16 iunie, deoarece sunt aşteptaţi foarte mulţi oameni. În general Papa canonizează mai mulţi Servi ai lui Dumnezeu în timpul unei sinugre ceremonii, după cum va face duminica aceasta cu cei cinci viitori Fericiţi. Popularitatea Fericitului Josemaria Escriva de Balaguer, fondatorul Opus Dei, a făcut ca Sfântul Scaun să hotărască şi pentru el o dată separată pentru canonizare, şi anume 6 octombrie 2002.
Padre Pio a trăit în San Giovanni Rotondo, pe malul adriatic, în sudul Italiei, şi a murit la 23 septembrie 1968. După moartea sa, mănăstirea în care a trăit a devenit cel mai vizitat sanctuar din Italia, cu 20.000 de mii de vizite pe zi, 80.000 în zilele de sărbătoare.