Salvând o viaţă, salvezi întreaga omenire
21.05.2002, Bucureşti (Actualitatea Creştină) - Procuratorul Secretariatului General al Conferinţei Episcopale Japoneze din Roma, mons. Makoto Wada, s-a aflat pentru câteva zile în România, fiind oaspetele parohiei „Sfânta Cruce” din Bucureşti. Credem că este primul preot japonez care ne vizitează ţara. Scopul prezenţei sale în România a fost acela de a oferi copiilor abandonaţi din ţara noastră ajutorul din partea Comunităţii Japoneze din Roma. El desfăşoară o activitate deosebită în cadrul comunităţii sale, fiind şi responsabilul emisiunii în limba japoneză de la Radio Vatican.
Monseniorul Makoto Wada a avut amabilitatea să ne vorbească despre Comunitatea Japoneză din Roma şi să ne împărtăşească impresiile primei sale vizite în ţara noastră.
– Înainte de toate aş vrea să vă întreb care sunt activităţile Comunităţii Japoneze din Roma, dedicate grijii faţă de cei nevoiaşi?
– Comunitatea noastră este alcătuită din reprezentanţi ai unor firme japoneze care îşi au sediul la Roma, din surori care studiază aici şi din puţinii preoţi care activează în Cetatea Eternă (suntem doar patru preoţi japonezi la Roma). Nu pot spune că ajutorarea celor nevoiaşi este un scop în sine al comunităţii noastre, dar avem o frumoasă tradiţie – bazarul de Crăciun – care ne permite ca în fiecare an să adunăm fonduri pe care apoi le oferim celor care au mai mare nevoie. De exemplu, ajutorul nostru a ajuns la cei care au suferit în urma cutremurului de la Assisi, apoi la Consiliul Pontifical pentru Migranţi şi în diferite alte locuri. Ulterior ne-am gândit că ar fi mai bine dacă am duce ajutorul nostru direct la locul unde se va beneficia de el. În felul acesta suntem siguri că „nu se pierde pe drum” şi ajunge acolo unde trebuie.
– Dintre atâtea locuri care au nevoie de ajutor, poate mai mult decât avem noi, aţi ales tocmai ţara noastră. De ce România?
– La Roma am cunoscut un preot român, pe părintele Claudiu, care mi-a povestit despre situaţia copiilor abandonaţi din ţara dumneavoastră. Eu, la rândul meu, am povestit celorlalţi membri ai comunităţii şi împreună am decis ca de data aceasta de ajutorul nostru să beneficieze copiii români. Japonezii din Roma vor fi fericiţi să afle că oferta lor a ajuns cu bine la destinaţie şi că încă o dată au putut fi de folos semenilor aflaţi în nevoi.
– Aţi participat la deschiderea unei noi case Concordia la Ploieşti. Credeţi că mai sunt multe de făcut pentru ca toţi copiii fără adăpost din România să poată beneficia de condiţiile de viaţă de care se bucură copiii care trăiesc în aceste centre?
– Eu cunosc această situaţie, pentru că şi ţara noastră s-a confruntat după război cu aşa ceva. Şi în Japonia erau copii abandonaţi sau orfani care s-au bucurat de grija unor instituţii care au avut această carismă. (La noi au avut o activitatea deosebită salezienii.) În Japonia au trecut 10, poate chiar 20 de ani până când această problemă să fie rezolvată. După aceasta, din nefericire, societatea a început să aibă un alt fel de orfani şi abandonaţi: bunăstarea societăţii, nivelul ridicat de viaţă al japonezilor a aruncat pe străzi copii ai unor familii divorţate, dezorganizate, familii care nu sunt demne să îşi crească copiii. Mereu cei slabi, cei fără apărare trebuie să plătească. Când viaţa este la adăpost de dificultăţi economice, intervine o altă problemă: egoismul adulţilor, care „îmbogăţeşte” societatea cu aceşti copii abandonaţi.
Vreau să vă mai spun că am fost plăcut surprins de condiţiile deosebite de care se bucură copiii din aceste instituţii. S-a realizat un lucru extraordinar pentru copiii fără adăpost. Şi nu mă refer doar la condiţiile materiale. Copiii din aceste case par a fi o mare familie şi acesta este un lucru extraordinar.
– Credeţi că această iniţiativă de ajutorare a copiilor din România va continua? Veţi reveni în ţara noastră?
– Sunt convins că japonezii din Roma vor fi fericiţi când le voi povesti ce am văzut şi ce am trăit aici. Vor fi fericiţi când le voi spune că ajutorul lor, chiar dacă nu foarte consistent, a alinat suferinţa unor copii. Cu siguranţă vor mai fi şi alte vizite în ţara dumneavoastră pentru că noi credem, aşa cum era şi motto-ul de la Ploieşti, că „salvând o viaţă, salvezi întreaga omenire”.
– Vă mulţumim pentru amabilitatea şi disponibilitatea dumneavoastră. Sperăm să reveniţi în ţara noastră şi să continuaţi opera bună pe care aţi început-o aici.
