Arhiepiscopul Milingo este aşteptat să se întoarcă la Roma
31.05.2002, Vatican (CWNews) - Arhiepiscopul Emmanuel Milingo – controversatul prelat african care a încercat anul trecut să se căsătorească cu o coreancă într-o ceremonie a Bisericii Unificării – se va întoarce în curând în Italia, după un an de izolare.
Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, Secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a declarat pentru publicaţia italiană „30 Giorni” că este posibil ca Arhiepiscopul Milingo să se întoarcă la Roma la sfârşitul verii. Arhiepiscopul Bertone a explicat că „un an de reflexie este probabil de ajuns”.
Deşi nu a spus unde anume se află acum prelatul african, Arhiepiscopul Bertone a precizat că este „în afara Italiei”. Conform zvonurilor care circulă în Roma, Arhiepiscopul Milingo s-ar afla într-o comunitate de preoţi din Argentina. Oficialul Vaticanului a mai spus că fostul Arhiepiscop de Lusaka, Zambia, „o duce bine”. El a adăugat: „Este liniştit şi fericit, în special după ce şi-a recâştigat pacea minţii, şi se pregăteşte să se întoarcă la munca de zi cu zi”.
În aceeaşi zi în care a fost publicat interviul cu Arhiepiscopul Bertone, cotidianul italian „Il Tempo” a oferit însă o poveste complet diferită despre situaţia Arhiepiscopului Milingo. „Il Tempo” a informat că Arhiepiscopul african i-ar fi scris recent medicului său personal: „Sunt pe moarte”. „Nu se îngrijesc de mine aşa cum mi-au promis”, afirmă „Il Tempo” că a scris Arhiepiscopul.
Arhiepiscopul Milingo are o istorie agitată ca Episcop. El a intrat în atenţia Vaticanului atunci când a început să conducă în Arhidieceza sa servicii de vindecare emoţională, amestecând elemente ale religiei tradiţionale africane cu practici liturgice catolice. După repetate plângeri privind aceste servicii, Arhiepiscopul a fost chemat la Roma, unde a primit sarcini precise. El a continuat însă să predice şi să conducă ceremonii ne-convenţionale, astfel că mai mulţi Episcopi italieni i-au interzis accesul în Diecezele lor.
În luna martie a anului 2001, Arhiepiscopul Milingo a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume anunţând că a luat parte la ceremonia de căsătorie în masă organizată de Biserica Unificării din New York. El l-a lăudat pe fondatorul sectei, Rev. Moon, care afirmă că ar fi Mesia. În luna august a anului trecut, Arhiepiscopul Milingo a făcut o întoarcere dramatică şi emoţională la Biserica Catolică, după o întâlnire personală pe care a avut-o cu Papa Ioan Paul al II-lea. De atunci nu a mai putut comunica cu exteriorul.
