Poziţia Episcopilor elveţieni cu privire la referendumul privind avortul
03.06.2002, Zurich (ZENIT) - Episcopii catolici elveţieni au deplâns faptul că în referendumul de duminică votul majoritar s-a îndreptat spre legalizarea avortului, şi au afirmat că aceasta deschide calea spre legalizarea eutanasiei, a informat Reuters.
„Faptul că de acum este posibilă uciderea vieţii nenăscute în primele 12 săptămâni de viaţă, fără a fi pedepsită, deschide calea spre alte pericole – atât asupra începutului vieţii – adică extinderea perioadei pentru avort, eliminarea fetuşilor care au probabil handicapuri, ş.a.m.d. – cât şi asupra sfârşitului ei – eutanasia”, se afirmă în declaraţia de presă a Episcopilor catolici, publicată astăzi. „Episcopii elveţieni apelează la conştiinţa fiecărui individ în parte. Legea nu este acceptabilă din punct de vedere moral”, se afirmă.
Duminică, Elveţia a acceptat într-o proporţie de aproape 3 la 1 o propunere de a se uşura drastic legea privind avortul care datează din anii 60, aliniind legislaţia la cea a majorităţii ţărilor europene. Noua lege va intra în vigoare de la 1 octombrie. Peste 80% dintre votanţi au respins o propunere contrară de a se interzice total avortul.
„Este necesar să reamintim faptul că pentru Biserica Catolică avortul reprezintă o încălcare fundamentală a poruncii lui Dumnezeu: `Să nu ucizi!` Fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu”, au afirmat Episcopii catolici în declaraţia lor. Episcopii au spus că ei nu caută „să îi acuze pe creştini, bărbaţi şi femei, ci să îi facă să îşi asume responsabilităţile”.
„A spune acest lucru în societatea noastră secularizată poate fi puţin înţeles sau înţeles total greşit; dar este clar că valorile fundamentale, precum respectul pentru viaţa umană – valori care sunt prezente în toate religiile – nu se pot schimba după cum bate vântul. Biserica va continua să se angajeze în promovarea şi protejarea acestor valori”, au subliniat Episcopii.
În final, Episcopii au arătat că pentru a apăra viaţa, nu este suficientă interzicerea avortului: „Este necesar ca societatea noastră să spună cu glas tare şi cu hotărâre că doreşte, în ciuda semnului contrar dat de acest referendum, să reducă [pe cât posibil] numărul de avorturi, şi că va adopta de urgenţă mijloacele care să îi permită să îşi împlinească dorinţele ei nobile”. „Trebuie găsite noi mijloace pentru a oferi ajutorul necesar femeilor aflate în dificultate, şi pentru a sprijini efectiv familiile”, au spus Episcopii, adresându-se în particular guvernului şi Parlamentului.
Sub noua lege, o femei poate să beneficieze de un avort după ce a întocmit o cerere scrisă în care invocă o „situaţie dificilă”, care face să fie imposibil ca ea să aibă copilul. Anual au loc în Elveţia aproximativ 12.000 de avorturi. Potrivit datelor din 2000, 44,1% din populaţia ţării este catolică, 36,6% protestantă, 11,7% fără religie, şi 2,3% musulmană.
