Luigi Giussani: La originea pretenţiei creştine
13.06.2002, Bucureşti (Catholica) - Sâmbătă, 22 iunie a.c., începând cu orele 17, va avea loc lansarea cărţii „La originea pretenţiei creştine”, a binecunoscutului Mons. Luigi Giussani, fondatorul mişcării „Comuniune e Liberazione”.
Evenimentul va fi găzduit de Academia Română, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei, din Bucureşti, Calea Victoriei 125. Cartea va fi prezentată de PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi; istoricul Neagu Djuvara, profesor la Universitatea Bucureşti; Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru al Academiei Române; şi de Don Luigi Negri, profesor la Universitatea Sacro Cuore din Milano; în prezenţa Excelenţei Sale IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiul Apostolic în România.
„La originea pretenţiei creştine” este al doilea volum al unei trilogii care include şi „Sensul religios” (volum tipărit în 2000 la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti) şi „De ce Biserica?” Din pliantul de anunţare a lansării noului volum, aflăm că „în această carte, Giussani examinează `pretenţia` lui Cristos de a se identifica cu misterul, care este răspunsul ultim la exigenţele noastre fundamentale de adevăr, fericire şi semnificaţie. El susţine că dacă acceptăm ipoteza că misterul a intrat în câmpul existenţei umane şi a vorbit înb termeni umani, relaţia dintre individ şi Dumnezeu nu mai este bazată pe un efort uman, ci pe o întâlnire. Astfel, metoda religioasă este răsturnată de Cristos: în creştinism nu mai este persoana cea care caută să cunoască misterul, ci este misterul cel care se face cunoscut intrând în istorie.”
Luigi Giussani s-a născut la Desio (Milano) în 1922. A urmat cursurile Facultăţii Teologice din Venegono, unde a continuat să predea, specializându-se în teologia orientală (îndeosebi cea slavă), în teologia protestantă americană şi în motivaţia raţională a aderării la credinţă şi la Biserică. În anii `50 începe să predea în gimnazii şi fondează „Gioventu Studentesca”, apoi mişcarea „Comunione e Liberazione”, prezentă astăzi în Italia şi în 70 de ţări din toată lumea.
Din 1964 până în 1990 predă Introducere în Teologie la Universitatea Cattolica din Milano. Este fondatorul şi preşedintele Fraternităţii „Comunione e Liberazione” şi al asociaţiei ecleziale „Memores Domini”, recunoscute şi aprobate de Consiliul Pontifical pentru Laici. În 1995 a primit Premiul Internaţional pentru Cultură Catolică, fiind autorul a peste 30 de cărţi traduse în numeroase limbi.