Padre Pio este încă un mister, afirmă postulator cauzei
14.06.2002, Roma (ZENIT/Avvenire) - Pr. Gerardo de Flumeri, postulatorul cauzei de canonizare a lui Padre Pio, este sigur că sunt încă multe de învăţat despre acest Fericit, în curând Sfânt. „Sunt convins că trebuie să treacă mulţi ani pentru a înţelege pe deplin anumite aspecte ale spiritualităţii lui.”
– A vorbi despre Padre Pio înseamnă adesea a vorbi despre incredibila adeziune populară de care s-a bucurat întotdeauna. Totuşi, dacă este să urmărim principalele trăsături ale spiritualităţii sale, de unde să începem?
– Cred că aspectele extraordinare ale spiritualităţii sale trebuie văzute, în primul rând, în dezvoltarea gândirii sale, a anumitor concepte, mai ales a două dintre ele: respectul şi aprecierea suferinţei, şi aspectul marian – deşi, desigur, după cum este evident în scrierile sale, gândirea lui Padre Pio a fost mult mai largă.
– Să începem cu începutul.
– Pentru Padre Pio, suferinţa a fost un privilegiu. Atunci când se ruga ca Dumnezeu să nu îi trimită atât de multe suferinţe o făcea pentru că credea că altfel le-ar fi făcut un rău celorlalţi, deoarece suferinţa este un bine atât de mare, şi nu credea că este corect ca el să fie singurul care să beneficieze de ea.
Cu alte cuvinte, el privea suferinţa ca un dar atât de mare încât îl considera un privilegiu, şi îi cerea Domnului să îi dea cât mai multă suferinţă. Desigur, eu simplific acum lucrurile, gândirea lui are multe nuanţe, dar acesta este conceptul de bază.
– Ce a însemnat Maria pentru el?
– În general el vorbea despre Fecioara Maria şi despre Isus Cristos în acelaşi timp. Ea este vehiculul care îl poartă pe Cristos, care este Mântuirea. Ea este steaua care luminează calea pilotului.
Totuşi, şi aceasta este noutatea, citind scrierile lui Padre Pio, Fecioara Maria este adesea menţionată şi singură, nu pentru că nu există o subordonare a ei lui Isus Cristos, ci pentru că a dorit să sublinieze prerogativele vieţii Fecioarei, începând cu maternitatea divină; titlul pe care Dumnezeu i l-a dat îi permite ei să intervină cu autoritatea Mamei înaintea lui Isus. Maria are titluri preferenţiale înaintea lui Dumnezeu.
– Schiţaţi profilul unei spiritualităţi complexe, profunde, care este, poate, chiar nepopulară pentru cultura predominantă. Mă refer la viziunea asupra suferinţei. Şi totuşi, oamenii continuă să îl simtă foarte aproape pe Padre Pio. Cum explicaţi acest lucru?
– Explicaţia este de fapt complexă, şi orice răspuns poate părea hazardat.
Sunt convins că înţelegerea deplină a anumitor lucruri va lua ani de zile. Cred că apropierea oamenilor de Padre Pio se datorează, în primul rând, faptului că de multe ori el s-a oferit pe sine victimă pentru convertirea păcătoşilor, şi simplităţii cu care a transpus aceste concepte în fraze foarte simple, în îndemnuri care sunt accesibile tuturor.
De aceea, oamenii văd în el un prieten, un binefăcător, un îndrumător. Faptul că acest lucru se traduce apoi într-o imensă adeziune populară la acest sfânt, poate fi explicat, cred, doar în termeni supranaturali.
