Un Cardinal consideră că se poate învăţa ceva din Campionatul Mondial
01.07.2002, Rio de Janeiro (CWNews) - Cardinalul brazilian Eugenio Araujo Sales a declarat astăzi că în urma Campionatului Mondial de Fotbal, încheiat cu victoria Braziliei asupra Germaniei, nu trebuie să rămână doar o bucurie temporară ci şi exemplele bune de urmat.
„Am fost martori la un joc cinstit şi la atitudini exemplare”, a spus Cardinalul Sales. „Popoare îndepărtate, cu culturi atât de diferite, au împărtăşit acelaşi spirit sportiv, bazat pe efortul de a câştiga, pe auto-control şi pe respectul pentru adversar. Deşi a fost o latură negativă – cu unele excese în celebrări – a fost şi o latură pozitivă a Campionatului, cu rivalii care, după ce s-au luptat pentru victorie, s-au felicitat unii pe alţii şi au schimbat gesturi pline de prietenie şi respect reciproc”, a continuat Cardinalul.
„Dacă aplicăm aceste exemple vieţii publice de zi cu zi, deşi este un singur campion – şi în acest caz a fost Brazilia – toate fiinţele umane vor fi de fapt câştigătoare”, a spus el în încheiere.
