Papa a transmis un mesaj Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene
03.07.2002, Vatican (CWNews) - Papa Ioan Paul al II-lea a încurajat Biserica Greco-Catolică Ucrainiană să depăşească procesul de secularizare şi tensiunile care îi divid pe creştini, chiar şi pe catolicii de diferite rituri.
Mesajul Papei a fost adresat Cardinalului Lubomyr Husar, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene. Ierarhia acestei Biserici Catolice Răsăritene s-a reunit în această săptămână pentru a marca aniversarea vizitei de anul trecut a Papei în Ucraina. Sfântul Părinte le-a scris: „după anii lungi de ateism, când principiile creştine au fost suprimate”, Biserica Catolică trebuie să se angajeze în „re-evanghelizarea” Ucrainei. El a încurajat pe Episcopii ucrainieni să urmeze exemplul dat de martirii secolului XX, să găsească în mărturia lor „patrimoniul spiritual care să [le] susţină activitatea apostolică şi misionară”.
Sfântul Părinte a amintit de „neînţelegerile şi diviziunile” din sânul comunităţii creştine din Ucraina. El i-a îndemnat pe greco-catolici să îşi intensifice „eforturile pentru construirea bunei înţelegeri şi a comuniunii, înainte de toate între catolicii de cele două rituri”. Următorul pas, a continuat Sfântul Părinte, va fi „intensificarea eforturilor de reconciliere cu ceilalţi creştini, în special cu fraţii ortodocşi”.
Din cei 50 de milioane de locuitori ai Ucrainei, aproximativ o jumătate sunt ortodocşi, iar o cincime sunt catolici. Între catolici, majoritatea aparţin Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene. După o perioadă de brutale persecuţii sub Stalin, Biserica Greco-Catolică, odată cu căderea comunismului, a intrat într-o perioadă de puternică revigorare. La începutul anilor `90, greco-catolicii au avut conflicte aprinse cu ortodocşii ucrainieni, în special pe tema proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Tensiunile dintre ortodocşii şi greco-catolicii ucrainieni au fost în mod repetat amintite de liderii ortodocşi ruşi ca un obstacol în calea progresului ecumenic.
Perspectivele ecumenismului în Ucraina sunt complicate de divizarea în trei a Ortodoxiei ucrainiene. În 1993, Patriarhul Filaret de Kiev, care a fost într-o perioadă recunoscut ca liderul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, a hotărât ruperea de Moscova a Patriarhiei de Kiev, ceea ce în final a condus la excomunicarea sa de către Ortodoxia rusă, care nu i-a acceptat dorinţa pentru o mai mare independenţă faţă de Moscova. Patriarhia independentă de Kiev atrage tot mai mulţi credincioşi de la Biserica Ortodoxă Ucrainiană „oficială”, care este supusă Moscovei. Un al treilea grup, Biserica Ortodoxă Autocefală din Ucraina, s-a alăturat Patriarhului Filaret în cererea adresată Patriarhului Ecumenic de rezolvare a problemei conducerii Ortodoxiei ucrainiene.
În mesajul său către adunarea Episcopilor catolici, Papa a avertizat asupra „acţiunii corozive a procesului de secularizare” din anii de după căderea comunismului. El a deplâns creşterea numărului de divorţuri şi de avorturi din Ucraina, şi a insistat ca liderii Bisericii să depună toate eforturile pentru protejarea şi apărarea vieţii de familie. El i-a îndemnat pe Episcopii ucrainieni să ajungă la tineri, să îi introducă în viaţa liturgică a Bisericii.
Adunarea Episcopilor Catolici Ucrainieni, care are loc între 30 iunie şi 6 iulie, coincide de asemenea cu lansarea oficială a unei Universităţi Catolice Ucrainiene. Este prima universitate înfiinţată sub auspiciile greco-catolicilor în fostul imperiu sovietic. În timpul vizitei de anul trecut în Ucraina, Papa Ioan Paul al II-lea a binecuvântat piatra de temelie a acestei Universităţi.
În mesajul adresat Ierarhiei ucrainiene, cu ocazia inaugurării Universităţii, Cardinalul Angelo Sodano afirmă că aceasta ar trebui să servească ambele tradiţii, bizantină şi romană, „să devină scena unei colaborări fructuoase între cele două mari şcoli”. Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, responsabilul cu politica externă a Vaticanului, a călătorit în Ucraina pentru adunarea Episcopilor. El a participat de asemenea la ceremoniile din Kiev şi Lviv de aniversare a vizitei Papei de anul trecut în Ucraina. În Kiev, în grădina reşedinţei Nunţiului Apostolic a fost dezvelită o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea; în Lviv a fost instalată o placă comemorativă în locul unde Sfântul Părinte a prezidat Liturghia în aer liber.
Vizita Papei din Ucraina în 2001 a fost bine primită de două din cele trei ramuri ale Ortodoxiei din Ucraina, respectiv cele „neoficiale”. Biserica Ortodoxă supusă Patriarhiei Moscovei a condamnat venirea Papei. Acum, la un an de la acest eveniment, aceeaşi ortodocşi au obiectat relativ la amplasarea plăcii comemorative, considerând gestul ca unul „lipsit de respect” la adresa credincioşilor ortodocşi. În timpul ceremoniei din Lviv, o mână de protestanţi ortodocşi militanţi au demonstrat cu pancarde pe care scria: „De ajuns cu expansiunea catolică în Ucraina”.
