Un mare dar pentru Biserica Greco-Catolică
16.07.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Astăzi Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca a fost plină până la refuz cu credincioşii veniţi din diverse localităţi să asiste la Sfânta Liturghie care a deschis programul vizitei în Cluj-Napoca a relicvelor Sfintei Tereza de Lisieux.
La altar s-au aflat trei Episcopi: IPS Lucian Mureşan, Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice; şi cei doi Episcopi de Cluj-Gherla: Arhiepiscopul George Guţiu şi Episcopul Auxiliar Florentin Crihălmeanu. Alături de ei au mai concelebrat peste 40 de preoţi veniţi din toate Eparhiile Bisericii. Într-una din strane s-a aflat delegaţia ioanită venită din Franţa cu relicvele Sfintei Tereza.
Racla cu relicve a fost aşezată în faţa tronului arhieresc, tinerii cercetaşi ţinând piept valului de credincioşi care a umplut Catedrala. Liturghie a durat peste două ore. Predica rostită de PS Florentin Crihălmeanu s-a transformat într-o invitaţie călduroasă adresată credincioşilor de a se ruga Sfintei Tereza, pentru ca ea să mijlocească haruri personale, vocaţii sfinte la preoţie şi călugărie, pentru ca ea să ne înveţe pe toţi calea mică a Iubirii şi a abandonului în mâinile lui Dumnezeu.
La încheierea Liturghiei, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice a ţinut un cuvânt de învăţătură, care, după saluturi, a început astfel: „Este un mare dar pentru întreaga Provincie Mitropolitană Română Unită cu Roma de a primi spre venerare moaştele unei Sfinte atât de prezentă în viaţa de rugăciune a atâtor fiii ai Bisericii Catolice şi nu numai”. IPS Lucian a amintit că Biserica Greco-Catolică a primit astăzi în sânul ei un Doctor al Bisericii şi în acelaşi timp un Patron al Misiunilor.
„Prezenţa moaştelor acestei mari Sfinte a Bisericii”, a continuat Excelenţa Sa, „este provocatoare pentru viaţa noastră de creştini ai începutului de mileniu III, pentru că nici unul dintre noi nu are dreptul să constate doar `o criză a credinţei`, ci trebuie să se perfecţioneze, să se înţelepţească în a rămâne un apostol, un misionar, un bun ostaş al lui Cristos, pentru ca toate să fie `restaurate` prin El.” Mitropolitul a încheiat spunând: „Sfântă Tereza, te rugăm, noi, Episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele, studenţii teologi, tinerii şi copiii, toţi fiii Bisericii Greco-Catolice din această ţară, să trimiţi peste noi acea `ploaie de trandafiri`, acea ploaie de haruri de care avem multă nevoie spre a nu dezerta de la viaţa de credinţă şi de mărturie, spre a nu determina mânia Domnului să vină peste noi.”
Înainte de binecuvântarea de la finalul Sfintei Liturghii, cei trei Ierarhi greco-catolici au sărutat relicvele Sfintei Tereza, urmaţi apoi de preoţii care au participat. După încheierea Liturghiei, fratele Dan a rostit câteva cuvinte despre actualul pelerinaj. Pr. Anton Crişan, responsabil cu ceremoniile, a deschis apoi accesul credincioşilor la relicve. Ore în şir, până la începerea Liturghiei de la ora 18, oamenii s-au perindat pe lângă relicvele Terezei. Biserica a devenit şi expoziţie, prin panourile care prezentau viaţa şi mesajul sfintei, expuse pe margine, în faţa cărora credincioşii au petrecut de asemenea mult timp.
De la ora 18 programul de celebrări a reînceput, cu Sfânta Liturghie, urmată de Vecerenia Sfintei Tereza şi Adoraţie Euharistică. De la evenimentele de astăzi din Cluj-Napoca, un număr impresionant de poze au fost publicate pe situl Catholica la secţiunea Foto. Mai multe vor fi adăugate în zilele următoare, sperăm şi din alte localităţi.
