Mărturisiţi-l pe Cristos, îndeamnă IPS George Guţiu

05.08.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Înainte de 1990, preotul George Guţiu se pensiona din activitatea de economist pe care o depunea în paralel cu activitatea eclesială. Cariera nu avea să i se încheie însă aici. În 1990 a fost consacrat Episcop, conducând destinele Eparhiei de Cluj-Gherla timp de 12 ani. La 75 de ani, IPS George ar fi avut „dreptul” de a se retrage, şi de a se bucura de odihna cuvenită după anii de închisoare şi de pastoraţie activă în fruntea Eparhiei. Doar după trei ani, la 18 iulie 2002, Sfântul Părinte i-a acceptat cererea de retragere.

Catholica a avut bucuria să îi ia astăzi un interviu, cu o zi înainte de ceremonia de intronizare de mâine, care va marca oficial încheierea perioadei de Episcop eparhial pentru IPS George Guţiu.

– Înaltpreasfinţite, acum 12 ani primeaţi consacrarea din mâinile viitorului Cardinal Alexandru Todea. Ce amintiri vă leagă de acel moment?
– Am fost consacrat ca Arhiereu de către Mitropolitului Alexandru Todea, asistat de Episcopii Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Mureşan de Maramureş. A fost un moment extraordinar, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu. În special Cardinalului Todea îi păstrez o vie amintire. L-am cunoscut încă de când aveam 15-16 ani. L-am respectat dintotdeauna şi mi-a fost model de trăire creştinească.

– Să ne oprim puţin la acea perioadă, de dinainte de 1948. Înaltpreasfinţia Voastră eraţi în aceea vreme în perioada studiilor.
– Într-adevăr. În 1944, comunismul a intrat şi în România, iar cei mai mulţi s-au speriat, ştiindu-se poziţia acestui regim faţă de catolici. Aşa se face că în acel an, când am dat examenul la Academia de Teologie din Blaj, am fost singurul candidat. În timp oamenii s-au convins că atmosfera este încă relativ calmă, aşa că până la sfârşitul anului aveam 10 colegi. Am terminat Academia în 1948. La Blaj am aflat de decretul prin care Biserica Greco-Catolică era interzisă. Cu toate acestea am rămas ferm în dorinţa mea de a-l sluji pe Dumnezeu ca preot.

– Această decizie avea să vă coste ani grei de închisoare…
– După doi ani de preoţie am fost arestat. Am fost judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, rămânând închis aproape 14 ani. În toamna anului 1964, când condiţiile din ţară au început să se schimbe, am fost eliberat. Abia atunci am aflat că în perioada în care eu fusesem închis, mama mea şi tatăl meu trecuseră la Domnul. M-am retras în Târnăveni, unde am lucrat la Întreprinderea de Gospodărire Comunală şi Locativă. Aici am lucrat până la pensionare, avansând de la muncitor necalificat la economist principal.

– Iar în 1990 aţi fost consacrat Episcop. De atunci v-aţi întâlnit în repetate rânduri cu Sfântul Părinte. Ce impresie v-au lăsat întâlnirile cu Sanctitatea Sa?
– La fiecare întâlnire Sfântul Părinte ne-a acordat atenţia pe care un părinte o are faţă de fiii lui, pe care un părinte spiritual o are faţă de sufletele încredinţate lui. Papa Ioan Paul al II-lea ne-a transmis în repetate rânduri admiraţia şi dragostea lui faţă de toţi acei preoţi, călugări şi credincioşi care nu s-au ferit să îşi trăiască credinţa într-o societate în care Biserica lor era din punct de vedere legal interzisă, inexistentă, şi care au plătit, când a fost nevoie, chiar cu preţul vieţii lor credinţa în Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică.

– În final, vă invităm să transmiteţi un mesaj credincioşilor.
– Mesajul meu şi invitaţia mea pentru cei care aleg să îl slujească pe Cristos este de a-L mărturisi în orice împrejurare, favorabilă sau nu. Iar preoţilor le reamintesc că datoria noastră este de a aduce în sufletele oamenilor liniştea şi pacea pe care Isus Cristos a adus-o şi pe care ne-a spus să o împărtăşim sufletelor care vor să o primească.