Premiul „Jan Masaryk” la Eibenthal

11.08.2002, Reşiţa (Vita Catholica Banatus) - Anual, la Praga, se decernează de către Ministerul de Externe din Cehia premiul „Jan Masaryk”. Anul acesta decernarea a avut loc pe data de 4 iunie. Pentru prima oară, laureat al distincţiei „Gratias agit” a fost un preot din România. Este vorba despre pr. Vaclav Masek, paroh la Eibenthal (jud. Mehedinţi). În cele ce urmează vom afla amănunte despre această distincţie şi deţinătorul ei.

– Pentru început, cine a fost Jan Masaryk?
– Jan Masaryk a fost fiul primului preşedinte al Cehoslovaciei, Thomas Masaryk. După cel de-al doilea război mondial a devenit ministru de externe. Asupra morţii sale, survenită la scurt timp, planează încă misterul.

– Pentru ce se acordă această distincţie?
– Premiul se acordă acelor persoane care de-a lungul anilor, poartă dincolo de hotarele ţării grija etniei cehe. Sunt preot de 34 de ani, timp în care m-am aflat mereu printre cehi. O perioadă de timp am fost prin toate cele nouă sate de cehi, iar în prezent sunt la a treia parohie, tot cu enoriaşi de etnie cehă. Munca depusă în folosul etnicilor cehi din România a fost răsplătită cu acest premiu.

– În ce constă acest premiu?
– Am primit un glob de cristal de aproape 5 kg, reprezentând cele cinci continente, cu semnătura ministrului de externe ceh. Pe lângă acest trofeu am primit o diplomă şi o decoraţie. În Cehia purtătorul acestei decoraţii este recunoscut ca fiind o persoană care, dincolo de graniţe, lucrează pentru cinstea Cehiei. Cu acest prilej, la Praga a avut loc o festivitate deosebită. Am participat la multe festivităţi însă până acum nu am participat la o astfel de manifestare. Locaţia o constituia o sală din cadrul Ministerului de Externe, care cuprindea în jur de 500 de persoane. Distincţia mi-a fost înmânată de către ministrul de externe. […]

– Cum a fost în cei 34 de ani de preoţie?
– Sigur că nu a fost uşor. Ca preot al unei minorităţi m-am confruntat cu o situaţie specială. Astfel că nu am putut avea pretenţia de a deveni preot la oraş, unde cel puţin deplasarea e mult mai uşoară. Când spun aceasta, mă gândesc la satele cehe, răspândite pe munţi. Cu toate acestea, ştim că locul nostru este în mijlocul enoriaşilor vorbitori de aceeaşi limbă.

– Cum s-a simţit schimbarea adusă în România de evenimentele din `89, în rândul etniei dvs?
– Prea multe nu s-au schimbat. Poate doar că acum primim mult mai uşor un paşaport iar la graniţă s-a redus numărul controalelor la care eram supuşi. Schimbări semnificative nu au avut loc. În timpul totalitarismului, chiar comuniştii înverşunaţi au urcat destul de rar în munţi.

Un fapt îngrijorător îl constituie, din păcate, după revoluţie, repatrierea localnicilor cehi. După război, acest fenomen s-a desfăşurat în trei valuri: primul în 1947, imediat după cel de-al doilea război mondial. Armatele, pe atunci, cehoslovace şi sovietice, au alungat soldaţii germani din partea apuseană a Cehoslovaciei. Enoriaşii cehi au avut posibilitatea de a se repatria. Jumătate dintre ei s-au reîntors în ţara de origine. Al doilea val – după decembrie 1989, în special tineri. La cel de-al treilea val asistăm acum, datorită lipsei locurilor de muncă şi a închiderii unor intreprinderi. Cel mai bun exemplu, acum trei săptămâni au plecat 40 de tineri, necăsătoriţi, în căutarea unui loc de muncă la Praga. Probabil că se vor întoarce doar pentru a se căsători luând şi fetele cu ei. Încetul cu încetul scade numărul cehilor şi, din păcate, brusc. După revoluţie, doar din Gârnic au plecat peste 400 de persoane.

– Aţi simţit că s-a schimbat ceva în viaţa dvs odată cu acordarea acestei distincţii?
– Nu ar trebui să răspund la această întrebare şi totuşi o fac. Când am primit această distincţie am simţit lacrimi în ochi pentru că, din păcate, cei care sunt în afară cunosc mai multe despre munca mea decât localnicii. Posibil că nu sunt cunoscute pe deplin greutăţile cu care ne confruntăm la munte, în special iarna. Doar un simplu exemplu, se întâmplă să fii chemat la şedinţe în Reşiţa, Timişoara, iar zăpada să măsoare un metru şi jumătate. Trebuie să porneşti încă din timpul nopţii pentru a ajunge la timp.

Providenţa Divină a făcut să primesc această recunoaştere a unor merite. Faptul că m-am numărat printre cei 13 nominalizaţi din întreaga lume, persoane cu o pregătire deosebită, constituie pentru mine un impuls pentru a-mi continua munca. În această privinţă pot spune că sunt fericit pentru faptul că munca mea a fost apreciată.