Celebrarea a 500 de ani de la prima liturghie celebrată pe pământ american
16.08.2002, Honduras (ZENIT) - Honduras a celebrat la 14 august 500 de ani de la prima liturghie pe pământ american, printr-o ceremonie la care au participat preşedinţii centro-americani, Episcopi din diferite ţări şi mii de credincioşi.
Euharistia a fost prezidată în Puerto Castilla, de către Cardinalul primat al Americii şi delegat al Sfântului Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, Nicolás de Jesús López, Arhiepiscop de Santo Domingo, şi de Cardinalul hondurenian, Óscar Rodríguez, Arhiepiscop de Tegucigalpa. Zeci de Episcopi di alţi membri ai Bisericii Catolice din Statele Unite, din Spania, Italia, Germania, Canada şi America Latină au fost prezenţi în Puerto Castilla.
Cardinalii López şi Rodríguez au inaugurat o placă comemorativă pentru cel de-al cincilea centenar şi au celebrat o liturghie în catedrala din Trujillo. La 14 august 1502, la două săptămâni după ce a descoperit Honduras, Cristofor Columb a trimis o expediţie pe uscat, sub comanda fratelui său Bartolomeu, care a debarcat la Caxinas, unde astăzi se află Puerto Castilla. Aici fratele Alejandro din Barcelona a celebrat prima liturghie pe pământul continentului american, după cum relatează istoria.
