Fotografia cea mai mare din istorie pentru a imortaliza liturghia papală din Cracovia
18.08.2002, Cracovia (ZENIT) - Mai mult de două milioane de persoane vor apărea în fotografia cea mai mare realizată vreodată, luată duminică dimineaţă pe esplanada din Cracovia unde s-a desfăşurat liturghia prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea.
Această „capodoperă” a fost realizată de cinci fotografi. Cinci aparate de fotografiat au făcut împreună opt fotografii. Puse cap la cap, acestea vor forma o fotografie panoramică dintr-un unghi de 280 de grade. Fotografii afirmă că toate chipurile care vor apărea în fotografie se vor putea recunoaşte cu uşurinţă.
Această imensă fotografie de familie este o idee a fotografilor Gdansk Slawomir Pultyn şi Jerzy Rados. Ei au anunţat că o vor publica sub forma unui afiş mare de 2 metri înălţime şi 26 metri lungime. Mai apoi fotografia va fi fracţionată şi publicată într-un album special. Banii obţinuţi din vânzarea albumelor vor fi destinaţi orfelinatelor şi caselor de bătrâni din oraşul Cracovia.
