Padre Olivo face o scurtă istorie a iezuiţilor din România

07.09.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Cu ocazia sfinţirii complexului iezuit din Cluj-Napoca, pr. Olivo Bosa, SJ, a făcut o scurtă istorie a prezenţei iezuiţilor în ţara noastră, care datează încă din anul 1579.

Scurta lecţie de istorie a avut loc în timpul Liturghiei celebrate de Arhiepiscopul Gyorgy Jakubinyi de Alba-Iulia, ce a precedat sfinţirea centrului de spiritualitate Manresa şi a noviciatului. Superiorul Ordinului „Societatea lui Isus” din România a început prin a defini teritoriul ţării noastre ca fiind o „răspântie culturală şi religioasă, zonă de frontieră între Răsărit şi Apus, pământ de conflicte dar şi de năzuinţe, […] un teren pe măsura spiritului şi a aşteptărilor Societăţii lui Isus încă din primii ei ani de existenţă”.

Astfel, Societatea lui Isus, fondată în 1540 de Sf. Ignaţiu de Loyola, s-a instalat în România încă din 1579, „când Ştefan Bathory, principe catolic al Transilvaniei, i-a dorit pe iezuiţi în principatul său pentru a face faţă expansiunii protestante, calvine şi unitariene. Activitatea iezuiţilor debutează la Cluj odată cu deschiderea unui colegiu ce va deveni ulterior o Academie, de unde îşi trage originile Universitatea din Cluj. De aici se va extinde într-o primă fază, prin reşedinţe şi colegii, în mai multe oraşe importante din Transilvania precum: Sibiu, Alba-Iulia, Oradea, Odorheiu Secuiesc, iar mai târziu în alte localităţi: Satu-Mare, Baia Mare, Iaşi-Cotnari, Bucureşti, Cernăuţi, Toteşti.”

„Activitatea pastorală a iezuiţilor, concretizată în special în colegii, misiuni populare, predicare şi îndrumare spirituală, avea ca scop să învingă ignoranţa religioasă, să întărească credinţa catolicilor şi să-i responsabilizeze potrivit criteriilor Evangheliei pe cei aflaţi la domnie. La început, colegiile au constituit un bastion de apărare în calea expansiunii protestante, însă cu timpul ele s-au transformat în nuclee de răspândire a catolicismului, aşa cum o arată cât se poate de grăitor şcolile din Blaj înfiinţate de Biserica Greco-Catolică, pe atunci abia născută.”

Pr. Olivo a continuat: „pentru a păstra şi a întări legătura cu Biserica Romei, Societatea lui Isus s-a luptat cu toată energia împotriva expansiunii calvinismului – care, după ce cucerise majoritatea populaţiei catolice din Transilvania, a încercat să atragă de partea ei, prin acordarea unor anumite privilegii, şi Biserica Ortodoxă. În acelaşi sens, iezuiţii au colaborat la naşterea Bisericii Greco-Catolice.” Superiorul iezuiţilor din România a amintit şi de primul iezuit greco-catolic: „În 1927 intră în noviciat primul iezuit greco-catolic, P. Cornel Chira, care avea să devină mai târziu viceprovincial şi care avea să moară în 1953 în închisorile comuniste din Bucureşti.”

Au urmat vremuri triste, pentru iezuiţi inclusiv: „Venirea comunismului a însemnat expulzarea aproape în totalitate a iezuiţilor străini din România, în timp ce ceilalţi au fost întemniţaţi ori ţinuţi vreme de şapte ani sub supraveghere în mănăstirea franciscană de la Gherla. Numai că Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi pus în lanţuri: atât temniţele cât şi mănăstirea devin, chiar dacă cu precauţiile necesare, nişte locuri de apostolat pentru întărirea credinţei atâtor creştini. În acest caz, mai grăitoare decât cuvintele sunt faptele şi mărturia de viaţă.” Pr. Olivo a amintit în încheiere exemplul concret al preotului greco-catolic iezuit Emil Puni, care a avut mult de suferit în timpul regimului comunist.