Papa a primit echipa de fotbal campioană a Europei
16.09.2002, Castel Gandolfo (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat valorile morale pe care le promovează sportul, atunci când i-a primit pe jucătorii, antrenorii şi directorii de la Real Madrid, clubul de fotbal campion al Europei.
Papa, pentru care fotbalul a fost o pasiune în tinereţe, a explicat faptul că Biserica „vede sportul ca un instrument al educaţiei atunci când promovează idealuri umane şi spirituale înalte; atunci când îi formează pe tineri într-un mod integral în spiritul valorilor precum loialtatea, perseverenţa, prietenia, solidaritatea şi pacea”.
„Depăşind diferenţele de culturi şi ideologii, sportul oferă o ocazie ideală pentru dialog şi înţelegere între popoare, pentru construirea doritei civilizaţii a iubirii”, a adăugat Sfântul Părinte. Primind echipa spaniolă la reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo, el a făcut apel la Real Madrid „să pună în practică aceste valori, bazate pe demnitatea persoanei umane, în faţa posibilelor interese care ar putea să întunece însăşi nobilitatea sportului”.
În salutul său, preşedintele clubului, Florentino Perez, i-a mulţumit Sfântului Părinte pentru onoarea de a putea participa la o astfel de întâlnire specială, şi i-a prezentat pe fiecare dintre jucători şi pe ceilalţi membri ai clubului. Real Madrid i-a dăruit Papei o copie în miniatură a stadionului Santiago Bernabeu, un tricou fără număr semnat de toţi jucătorii, şi o legitimaţie de suporter al Real Madrid.
La sfârşitul audienţei, Roberto Carlos, membru brazilian al echipei, a rezumat sentimentele colegilor săi. „Este o mare bucurie să ne aflăm aici. Toţi brazilienii ar fi dorit să vină, şi eu îi reprezint. Este foarte important să putem să fim aici”. Real Madrid a venit în Italia pentru a începe să îşi apere titlul de Campioană Europeană împotriva Romei, într-un meci programat pentru marţi.
