Un nou Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace
01.10.2002, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul Renato Martino, noul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, timp de 40 de ani a îndeplinit sarcini diplomatice în lumea întreagă, inclusiv pe lângă Naţiunile Unite. Numit în fruntea Consiliului Pontifical de către Papa Ioan Paul al II-lea, arhiepiscopul, în vârstă de 69 de ani, îi succede Cardinalului François Xavier Nguyên Van Thuân, care a murit la 16 septembrie.
Timp de peste 16 ani, Arhiepiscopul Martino a fost Observator Permanent al Vaticanului pe lângă Naţiunile Unite. A participat la conferinţe internaţionale precum întâlnirea din 1992 de la Rio de Janeiro asupra dezvoltării susţinute; în 1994 evenimentul din Cairo, asupra populaţiei şi dezvoltării; în 1995 summit-ul de la Beijing, pe tema femeii; şi recenta conferinţă de la Johannesburg, pe tema dezvoltării susţinute.
Renato Martino, născut în Salerno, Italia, a obţinut doctoratul în drept canonic şi a slujit în serviciile diplomatice ale Sfântului Scaun încă din 1962. A lucrat în Nicaragua, Filipine, Liban, Canada şi Brazilia. A fost şi delegat apostolic în Singapore, Malaiezia, Laos şi Brunei, şi pro-nunţiu apostolic în Thailanda şi Singapore. Arhiepiscopul a primit patru doctorate onorifice şi a fost decorat de guvernul Italiei, Portugaliei, Thailandei, Argentinei, Venezuelei şi Libanului.
Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace a fost creat de Papa Paul al VI-lea în 1967 cu scopul de „a
promova dreptatea şi pacea în lume, în lumina Evagheliei şi a învăţăturilor sociale ale Bisericii”, după cum a afirmat Papa Ioan Paul al II-lea în 1988. Prima sarcină a Consiliului este aceea de a pune în practică studiile bazate pe învăţăturile sociale ale Papei şi ale Episcopilor Bisericii. Prin acestea, Consiliul contribuie şi la dezvoltarea acestei învăţături în următoarele vaste domenii:
– Dreptate. Consiliul este preocupat de tot ceea ce ţine de dreptatea socială, de lumea muncii, de viaţa internaţională, de dezvoltare în general şi de dezvoltare socială în particular. Promovează, de asemenea, reflecţia etică asupra evoluţiei sistemelor economice şi financiare şi ia atitudine în faţa problemelor legate de mediu şi de folosirea responsabilă a resurselor pământului.
– Pace. Consiliul reflectă asupra unei game largi de probleme legate de război, dezarmare şi trafic de arme, securitate internaţională, şi de violenţă – în formele sale variatele şi mereu în schimbare (ca terorismul şi naţionalismul fundamentalist). Se interesată, de asemenea, şi de problema sistemelor politice şi de rolul catolicilor în arena politică. Este şi iniţiatorul Zilei Mondiale a Păcii.
– Drepturile omului. Consiliul se ocupă de această problematică din trei perspective: aprofundează aspectul doctrinar, tratează problemelor aflate în discuţie în organismelor internaţionale, şi-şi arată îngrijorarea în ce priveşte victimele violărilor drepturilor omului.
